G******* R*******
Intimat PârâtB********* S*****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** C***
Recurent PârâtM********* F********* P****** - D*** C***
Recurent PârâtM********* M****** F******* Ş* P********* S******
Recurent PârâtAdmite recursurile declarate de pârâţii MFP, MMFPS şi CJP Cluj împotriva sentinţei civile numărul 1329 din 14.03.2011 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar numărul 7085/117/2010, pe care o modifică în parte, în sensul că: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor MFP şi MMFPS, şi, în consecinţă, respinge acţiunea reclamantei BS în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală. Respinge ca nefondată acţiunea reclamantei BS în contradictoriu cu pârâta CJP Cluj. Menţine dispoziţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului GR. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 20 februarie 2012.
Amână pronunţarea pentru data de 20.02.2012.
Până la publicarea în Monitorul Oficial a soluţiei privind recursul în interesul legii.
Pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
pentru lipsa procedurii de citare cu pârâtul intimat G.R.