O**** M****
Recurent InculpatB****** P***
Intimat parte civilăÎn baza art.180 alin 2 cp. Cu aplicarea art.13 cp. rap. la art.320/1 c.p.p introdus de art. XVIII din L 202/2010 condamnă pe inculpatul O**** M**** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art.192 alin. 2 c.p. cu aplic. Art. 13 c.p. raportat la art.320/1 c.p.p introdus de art. XVIII din L 202/2010 condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art.33 lit. A c.p., art.34 lit. B c.p., inculpatul execută pedeapsa ca mai grea de 2 ani închisoare. În baza art.71 c.p., interzice inculpatului executarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 c.p., pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art.191 alin.1 c.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu urmează a fi avansată din fondurile M.J. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Amână pronunţareala 11.05.2012
faţă de lipsa de procedură cu partea civilă B****** P*** la acest termen de judecată, urmează să amâne cauza
pentru a da posibilitate inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere, va amâna cauza
faţă de lipsa inculpatului, va amâna cauza
Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată.Dispune repartizarea aleatorie a cauzei.Fără cale de atac.
Amână pronunţarea la 2.12.2011
în vederea soluţionării excepţiei nelegalei compuneri a completului
pentru lipsă de procedură
Având în vedere că la acest termen de judecată este lipsă de procedură cu inculpatul şi partea civilă, întrucât dovezile de citare nu au fost restituite la dosar, va dispune amânarea cauzei