I*** G******* E****
Recurent Parte vătămatăG***** D******
InculpatL*** D******
InculpatP***** F******** M*****
InculpatL****** N******
InculpatDispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului deciziei penale nr. 374/R din data de 18 mai 2011, în sensul că după alineatul 7 se va introduce un nou alineat cu următorul conţinut: “În baza art. 189 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi se plăteşte Baroului Braşov suma de 100 lei reprezentând onorariul parţial acordat apărătorului din oficiu, avocat Popa Ioan Florin sumă ce se include în cheltuielile judiciare”. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 25 mai 2011.
Admite recursul declarat de partea vătămată Ittu Gheorghe-Eugen împotriva deciziei penale nr. 420/A/26.11.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov pe care o casează sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului, desfiinţând sub acelaşi aspect şi sentinţa penală nr. 117/2010 a Judecătoriei Zărneşti şi rejudecând În baza art. 246 Cod penal cu aplic. art. 74 lit a rap. la art. 76 lit. e Cod penal condamnă inculpatul LUPU GHEORGHE (cu datele personale la dosar) la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Cu aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. În baza art. 71(5) Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Menţine restul dispoziţilor hotărârii recurate. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.05.2011.
Amână pronunţarea la 18.05.2011.
Amână pronunţarea la 12.05.2011.
Repune pe rol cauza şi acordă termen pentru data de 5 mai 2011.
Amână pronunţarea pentru data de 7 aprilie 2011