M***** M****
Apelant InculpatC****** F*********
Intimat Parte civilăS******* C***** D* U****** "*** P**********
Intimat Parte civilăRespinge cererea formulată de inculpatul M***** M**** privind schimbarea încadrării juridice a faptelor ca neîntemeiată. În baza art.174, 175 lit.i Cp cu aplic. art.37 lit.b Cp condamnă pe inculpatul M***** M**** la 18 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cp. În baza art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.b Cp condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare. În baza art.89 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.b Cp condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b şi art.35 al.1 Cp contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea respectiv 18 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cp, pe care o sporeşte cu 6 luni, inculpatul având de executat 18 ani şi 6 luni închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cp. Face aplic art.71-64 lit.a, b Cp. În baza art.67 al.2 Cp aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare. În baza art.88 Cp compută prevenţia inculpatului de la 17.05.2011 până la 25.09.2012. În baza art.350 al.1 Cpp menţine starea de arest a inculpatului. În baza art.14 rap. la art.346 Cpp corob. cu art.998 C. civ. anterior obligă pe inculpat să plătească p.civ. C****** F********* suma totală de 56.689,63 lei (din care 6689,63 lei reprezintă daune materiale, iar 50.000 lei daune morale) cu titlu de despăgubiri civile. Obligă pe inculpat să plătească p.civ. Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” – Bucureşti suma totală de 616,29 lei cu dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art.191 Cpp obligă pe inculpat să plătească suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art.193 Cpp obligă pe inculpat să plătească p.civ. C****** F********* suma de 2850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel.
În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului M***** M****. Cu recurs. Amână pronunţarea asupra fondului la 11.09.2012.
Pe starea de arest: În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului M***** M****. Cu recurs. Pe fondul cauzei: Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
Pe starea de arest: Respinge, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul M***** M****. În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului M***** M****. Cu recurs. Pe fondul cauzei: Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
Pe starea de arest: Respinge, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, formulată de inculpatul M***** M****. În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului M***** M****. Cu recurs. Pe fondul cauzei: Amână cauza în vederea administrării probatoriului.

Pe starea de arest: În baza art. 139 alin. 1 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul M***** M****. În baza art. 300/2 C.p.p. raportat la art. 160/b alin. 1 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M***** M****. În baza art. 300/2 C.p.p. raportat la art. 160/b alin. 3 C.p.p., menţine măsura arestării preventive a inculpatului M***** M****. Cu recurs. Pe fondul cauzei: Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
Pe starea de arest: Respinge, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul M***** M****. În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului M***** M****. Cu recurs. Pe fondul cauzei: Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
În baza art. 300/1 alin. 3 Cod procedură penală, Menţine starea de arest preventiv a inculpatului M***** M****. Cu recurs.