Dosar 71322/3/2011 din 09.11.2011

infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 71322/3/2011
Data dosar:
09.11.2011
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia I Penală
Obiect:
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.05.2012 la ora 08:30

    Complet: C4F
  • Condamnare

    I. În baza art.254 alin.1 şi 2 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul B*** S***** la pedeapsa principală de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (unsprezece acte materiale) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art.71 Cod Penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c Cod Penal. Constată că inculpatul B*** S***** a fost liberat sub control judiciar prin decizia penală nr.267/R/07.02.2012 a Curţii de Apel Bucureşti. Respinge ca neîntemeiată cererea de modificare control judiciar formulată de inculpat. În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 16.10.2011 până la 07.02.2012. În baza art.19 din Legea 78/2000 dispune confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin infracţiune respectiv suma de 956.500 lei şi 22.000 euro (în echivalent lei). Constată că suma de 73.000 lei (parte din suma colectată de coinculpatul R***** C******** în luna septembrie 2011 dar neremisă inculpatului Bian) şi respectiv suma de 82.000 lei (primită de inculpatul Bian în luna octombrie 2011) au fost restituite martorilor denunţători conform ordonanţelor din datele de 07.11.2011 ( pentru suma de 73.000 lei), respectiv ordonanţele din 21.10.2011, şi 24.10.2011( pentru suma de 82.000 lei). În temeiul art.20 din Legea 78/2000 menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie până la concurenţa sumei de 956.500 lei şi 22.000 euro (în echivalent lei), astfel: - prin Ordonanţa din data de 25.10.2011, asupra imobilului compus din locuinţă (S+P+M) şi cabinet medical situat în Alba Iulia, str.Dealul Furcilor nr.5, jud.Alba, cartea funciară nr.83409 aparţinând inculpatului B*** S*****; - prin Ordonanţa din 02.11.2011, asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului: apartamentul nr.35, situat în Mun. Cluj-Napoca str.Zorilor nr.39, teren în suprafaţă de 396 mp., situat în Mun. Cluj-Napoca str.Zorilor nr.39, teren cu suprafaţa de 3.600 mp., situat în Alba Iulia, str.Furcilor nr.5, apartamentul nr.8, situat în Alba-Iulia, str.Tudor Vladimirescu nr.9, bl.V.4, jud.Alba şi teren situat în comuna Ighiu, jud.Alba – parcela nr.1, fânăţi de 121 mp., fânăţi de 214 mp., fânăţi de 151 mp., având o suprafaţă totală de 486 mp.; - prin Ordonanţa din 04.11.2011 asupra sumelor de 1.340 euro şi 260 dolari USD aparţinând inculpatului. II. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R***** C******** din infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 raportat la art.254 alin.1 şi 2 Cod penal şi la art.6 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.în infracţiunea de dare de mită prev. de art.255 alin.1 Cp rap. la art.6 din Legea 78/2000cu aplic. art.41 alin.2 C.p. În baza art.26 raportat la art.254 alin.1 şi 2 Cod penal şi la art.6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.74 lit. c şi alin.2 Cod penal, art.76 lit.c Cod penal şi art.80 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul R***** C******** la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (nouă acte materiale) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art.71 Cod Penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c Cod Penal. În baza art.86/1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit in condiţiile art 86/2 C.p. În baza art.86/3 Cod penal încredinţează supravegherea inculpatului R***** C********, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi pune în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: -să se prezinte, o data la trei luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; -să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86/4 Cod penal. În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepselor accesorii. Constată că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate. III. În baza art.254 alin.1 şi 2 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.74 alin.2 Cod penal, art.76 lit.c Cod penal, condamnă pe inculpata Ţ*********** A******** M**** la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe o durată de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei principale. În baza art.71 Cod Penal, interzice inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c Cod Penal. În baza art.86/1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni stabilit in condiţiile art 86 2 C.p. În baza art.86/3 Cod penal încredinţează supravegherea inculpatei Ţ*********** A******** M****, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi pune în vedere acesteia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: -să se prezinte, o data la trei luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; -să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.86/4 Cod penal. În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepselor accesorii. Constată că inculpata a fost cercetată în stare de libertate. Constată că suma de 10.000 lei, dobândită prin infracţiune a fost restituită către martorul denunţător Căliman Ioan prin ordonanţa din 24.10.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. În baza art.191 Cod pr.pen. alin.1 şi 2 Cod proc. pen., obligă pe inculpatul B*** S***** la plata sumei de 10.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul R***** C******** la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpata Ţ*********** A******** M**** la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 15.05.2012 la ora 08:30

    Complet: C4F
  • Amână pronunţarea
  • Sedinta din data de 08.05.2012 la ora 12:30

    Complet: C4F(SPECIAL)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra fondului cauzei inclusiv asupra cererii de modificare control judiciar formulată de către inculpatul B*** S***** pe care o prorogă odată cu fondul la 15.05.2012.

  • Sedinta din data de 17.04.2012 la ora 08:30

    Complet: C4F
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 20.03.2012 la ora 08:30

    Complet: C4F
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 21.02.2012 la ora 08:30

    Complet: C4F
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 01.02.2012 la ora 08:30

    Complet: C4F
  • Încheiere

    În baza art. 300/2 Cod proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B*** S*****, menţinând starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara precum şi cererea de liberare sub control judiciar formulate de acelaşi inculpat. Cu recurs în 24 de ore. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.02.2012, ora 14:00”

  • Sedinta din data de 31.01.2012 la ora 12:30

    Complet: C4F(SPECIAL)
  • Amână pronunţarea

    - amâna pronunţarea pe dispoziţiile art. 300 ind. 2 Cpp, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara şi liberarea sub control judiciar formulată de inculpatul B*** S***** la 01.02.2012.

  • Sedinta din data de 10.01.2012 la ora 12:30

    Complet: C4F(SPECIAL)
  • Încheiere

    Respinge, ca neîntemeiată , cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B*** S*****. Cu recurs în 24 de ore. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.01.2012.

  • Sedinta din data de 13.12.2011 la ora 13:30

    Complet: C4F(SPECIAL)
  • Amână cauza

    Amâna cauza si acordă termen la data de 10.01.2012 pentru când dispune citarea martorilor Neacşu Ion, Benea Bogdan Cornel, Cătănoiu Nicolae şi Benea Maria. - În baza art. 300 ind 2 Cod proc.pen. , constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului: B*** S***** (fiul lui Ioan şi Elena ns. la 30.06.1960 în com. Fărău, jud. Alba, domiciliat în Mun. Alba Iulia, Str. Dealul Furcilor, nr. 5, jud. Alba, arestat în baza MAP nr. 262/UP/16.10.2011, necunoscut cu antecedente penale, căsătorit, stagiu miliar neefectuat), menţinând starea de arest a acestuia. Respinge, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara precum şi cererea de liberare sub control judiciar formulate de acelaşi inculpat. Cu recurs în 24 de ore. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2011.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 13.12.2011
  • Sedinta din data de 09.12.2011 la ora 08:30

    Complet: C4F(SPECIAL)
  • Amână cauza

    - pentru lipsa de apărare a inculpatului B*** S*****.

  • Sedinta din data de 29.11.2011 la ora 08:30

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    - faţă de lipsa dosarului de fond care nu a fost restituit de la Curtea de Apel Bucureşti precum şi faţă de cererile de amânare a cauzei formulate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor R***** C******** şi Ţ*********** A******** M****, în vederea pregătirii apărării.

  • Sedinta din data de 10.11.2011 la ora 10:00

    Complet: C4F(SPECIAL)
  • Termen intermediar

    În baza art. 3001 Cod proc.pen. , constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului: B*** S*****, menţinând starea de arest a acestuia. Cu recurs în 24 de ore. Fixează termen de fond la 29.11.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD