D****** H******
PetentÎn baza art. 450 Cod procedură penală admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Mureş, privind pe condamnatul DUMITRU HORATIU, d.p., deţinut în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1003/2010 a Judecătoriei Târgu-Mureş, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de tâlhărie , prevăzută de art.211 Cod penal. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr.1191/2010 şi atrage atenţia condamnatului asupra prev. art. 61 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru reprezentanta Ministerului Public şi pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 mai 2011.
Hotarare 583/2011 din 30.05.2011