C******* M*****
InculpatC******* M*****
InculpatC******* I*** I*****
InculpatC******* I*** I*****
InculpatR**** I***
Parte civilăI) În temeiul art. 180 alin. 2 din Codul penal, raportat la art. 320 ind. 1 din Codul de procedură penală, Condamnă pe inculpatul C******* M*****, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, calculat potrivit art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. II) În temeiul art. 180 alin. 2 din Codul penal, raportat la art. 320 ind. 1 din Codul de procedură penală, Condamnă pe inculpatul Cimpoeru Ion – Irinel, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 2 (două luni), calculat potrivit art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 alin 2 din Codul de procedură penală şi art. 193 alin. 1 şi alin. 4 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul C******* M***** la plata sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii şi la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de partea vătămată R**** I*** reprezentând onorariu de avocat, iar pe inculpatul Cimpoeru Ion – Irinel la plata sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii şi la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de partea vătămată R**** I*** reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
Amână pronunţarea cauzei la data de 18 iulie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iulie 2011.
Amână pronunţarea asupra laturii penale a cauzei la data de 13 iulie 2011. În temeiul art. 320 ind. 1 alin. 5 din Codul de procedură penală, Disjunge acţiunea civilă şi dispune formarea unui dosar civil având ca obiect “pretenţii”, cu termen de judecată la data de 30 septembrie 2011, dosar în care se vor efectua copii de pe filele nr. 19, 20 şi 25 din prezentul dosar şi din dosarul de urmărire penală nr. 869/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 iulie 2011.
Instanţa va pune în vedere părţilor ca la următorul termen de judecată să se prezinte cu cartea de identitate în vederea audierii, motiv pentru care acordă termen .
În vederea efectuării unei adrese pentru cazierul judiciar al inculpaţilor,instanţa va amâna cauza.