Dosar 7181/328/2011 din 11.11.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7181/328/2011
Data dosar:
11.11.2011
Instanta:
Judecătoria Turda
Departament:
Judecatoria Turda
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.02.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet Penal 3
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. pen, 76 lit. d C. pen. şi 3201 al. 1 - 4 şi al. 7 CPP, condamnă pe inculpatul CĂLUŞER SERGIU TEODOR , la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 6 luni calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariu av. oficiu Tomşa Stoian Tudor se va avansa din FMJ.. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.02.2012.

  • Sedinta din data de 22.02.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet Penal 3
  • Amână cauza

    ap. 29.02.2012

  • Sedinta din data de 11.01.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet Penal 3
  • Amână cauza

    lipsa inculpat

  • Sedinta din data de 14.12.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet Penal 3
  • Amână cauza

    lipsa inculpat

Flux dosar


Actualizare GRPD