L***** L****** c* d********* a*** l* S** F***** ş* A********
Recurent ReclamantL***** L******** c* d********* a*** l* S** F***** ş* A********
Recurent ReclamantL***** L******
ContestatorM**** I* A****
Intimat PetentP****** C****** C****
Intimat ReclamantAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în Sentinţa civile nr. 9218/02.11.2012 pronunţată în Dosarul nr. 71883/3/2011, în sensul că numărul deciziei este 188380/29.07.2011 şi nu nr.1188380/29.07.2011, astfel cum din greşeală s-a consemnat. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă 9218/02.11.2012 pronunţată în Dosarul nr. 71883/3/2011. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.09.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.09.2013Admite în parte acţiunea formulată de contestatorul LICSOR LAURENTIU. Anulează decizia nr. 188380/18.08.2010 privind recalcularea pensiei conform legii 119/2010 şi decizia nr. 1188380/29.07.2011 de revizuire conform OUG 59/2011. Obligă intimata să emită decizie de recalculare conform legii nr. 119/2010 în care să reţină, începând cu data de 1.09.2010, un număr total de puncte de 121,72068 şi un stagiu complet de cotizare de 25 ani. Obligă intimata să emită decizie de revizuire a drepturilor de pensie, în care să reţină, începând cu data de 1.01.2011 un număr total de puncte de 132,31361 şi un stagiu complet de cotizare de 25 ani. Obligă intimata la plata diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite începând cu data de 1.09.2010 şi până la achitarea efectivă. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1350 lei reprezentând onorariu avocat şi expert. Admite în parte acţiunea formulată de contestatoarea LICSOR LUDMILA. Anulează decizia nr. 185582/18.08.2010 privind recalcularea pensiei conform legii 119/2010 şi decizia nr. 185582/29.07.2011 de revizuire conform OUG 59/2011. Obligă intimata să emită decizie de recalculare conform legii nr. 119/2010 în care să reţină, începând cu data de 1.09.2010 un număr total de puncte de 73,82640 şi un stagiu complet de cotizare de 25 ani. Obligă intimata să emită decizie de revizuire a drepturilor de pensie, în care să reţină, începând cu data de 1.01.2011 un număr total de puncte de 77,80074 şi un stagiu complet de cotizare de 25 ani. Obligă intimata la plata diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite începând cu 1.09.2010 şi până la achitarea efectivă. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1350 lei reprezentând onorariu avocat şi expert. Admite în parte acţiunea formulată de contestatorul MARIN I AUREL. Anulează decizia nr. 172376/18.08.2010 privind recalcularea pensiei conform legii 119/2010 şi decizia nr. 172376/29.07.2011 de revizuire conform OUG 59/2011. Obligă intimata să emită decizie de recalculare conform legii nr. 119/2010 în care să reţină, începând cu data de 1.09.2010 un număr total de puncte de 74,67593 şi un stagiu complet de cotizare de 25 ani. Obligă intimata să emită decizie de revizuire a drepturilor de pensie, în care să reţină, începând cu data de 1.01.2011 un stagiu complet de cotizare de 25 ani. Obligă intimata la plata diferenţelor de drepturi de pensie începând cu data de 1.09.2010 şi până la achitarea efectivă. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea formulată de contestatorul POPESCU CEZAR CĂTĂLIN. Anulează decizia nr. 185585/18.08.2010 privind recalcularea pensiei conform legii 119/2010 şi decizia nr. 185585/29.07.2011 de revizuire conform OUG 59/2011. Obligă intimata să emită decizie de recalculare conform legii nr. 119/2010 în care să reţină, începând cu data de 1.09.2010 un număr total de puncte de 87,84903, un stagiu complet de cotizare de 30 ani şi 6 luni, un punctaj mediu anual de 2,78886 şi un cuantum al pensiei de 2044 lei. Obligă intimata să emită decizie de recalculare în care să reţină, începând cu data de 1.10.2010 un număr total de puncte de 87,90381, un stagiu complet de cotizare de 30 ani şi 6 luni, un punctaj mediu anual de 2,79060 şi un cuantum al pensiei de 2045 lei. Obligă intimata să emită decizie de revizuire conform OUG 59/2011 în care să reţină, începând cu data de 1.01.2011 un număr total de puncte de 103,55203, un stagiu complet de cotizare de 30 ani şi 6 luni, un punctaj mediu anual de 3,28737 şi un cuantum al pensiei de 2409 lei. Obligă intimata la plata diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite pentru perioada 1.09.2010 – 31.07.2012 în sumă netă de 8451 lei şi în continuare până la achitarea efectivă. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1350 lei reprezentând onorariu avocat şi expert. Admite în parte acţiunea formulată de contestatoarea POPESCU GEORGETA CONSTANŢA. Anulează decizia nr. 159042/18.08.2010 privind recalcularea pensiei conform legii 119/2010, decizia nr. 159042/29.07.2011 de revizuire conform OUG 59/2011. Obligă intimata să emită decizie de recalculare conform legii nr. 119/2010 în care să reţină, începând cu data de 1.09.2010 un număr total de puncte de 66,00929, un stagiu complet de cotizare de 25 ani, un punctaj mediu anual de 2,64037 şi un cuantum al pensiei de 1935 lei. Obligă intimata să emită decizie de revizuire a drepturilor de pensie, în care să reţină, începând cu data de 1.01.2011 un număr total de puncte de 75,66180, un stagiu complet de cotizare de 25 ani, un punctaj mediu anual de 3,02647 şi un cuantum al pensiei de 2218 lei. Obligă intimata la plata diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite pentru perioada 1.09.2010-31.07.2012 în sumă netă de 11.317 lei şi în continuare până la achitarea efectivă. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1350 lei reprezentând onorariu avocat şi expert. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.11.2012.
Hotarare 9218/2012 din 02.11.2012pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Alte cauze.