C**** D****** S****
Recurent ReclamantO****** D* C******* Ş* P********** I********* S******
Intimat PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 873 lei brut, respectiv 620 lei net, cu titlu de indemnizaţie concediu de odihnă aferentă anului 2007. Respinge ca nefondate celelalte capete de cerere. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1428 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la data de 30 martie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 23 martie 2012.
studiu raport expertiză
Se va efectua o adresă către exp. Artimon Elena pentru a depune la dosar raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 22 din OG 2/2000 are această obligaţie, urmând ca ulterior instanţa să dispună achitarea diferenţei de onorariu. Amână judecarea cauzei pentru data de 21 februarie 2012, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Încuviinţează următoarele obiective în vederea efectuării raportului de expertiză: 1. Să se stabilească dacă i-au fost achitate reclamantei sumele aferente normei de hrană pentru perioada iunie - 15 septembrie 2008, în conformitate cu prevederile art. 113 din contractul colectiv de muncă; 2. Să se stabilească dacă reclamantei i-a fost achitată indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului 2008 şi cea aferentă anului 2007 şi caz negativ să se stabilească cuantumul drepturilor ce i se cuvin; 3. Să se stabilească dacă i-a fost achitată reclamantei prima de vacanţă aferentă concediului de odihnă din anul 2008; 4. Să se stabilească dacă i-a fost plătită reclamantei indemnizaţia de concediu medical pentru perioadele 15.08.2008 – 31.08.2008 şi 01.09.2008 – 14.09.2008. Se va efectua o adresă către exp. Artimon Elena pentru a proceda la efectuarea unui raport de expertiză prin care să răspundă obiectivelor încuviinţate de instanţă. Amână judecarea cauzei pentru data de 06 februarie 2012, ora 9,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Respinge acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, ca nefondată. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu un raport de expertiză contabilă. După tragere la sorţi desemnează ca expert în cauză pe d-na Artimon Elena şi stabileşte onorariul provizoriu expert la suma de 400 lei în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei, prin apărător ca până la următorul termen de judecată să achite suma stabilită în contul expertului desemnat şi să depună la dosar dovada achitării. Amână judecarea cauzei pentru data de 09 ianuarie 2012, ora 9,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele.
citarea Miniterului Dezvoltării Regionale şi Turismului , care a fost introdus în cauză
Se vor comunica pârâtelor câte un exemplar al precizărilor şi completărilor depuse la dosar de către reclamantă, prin apărător, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acestea. Prorogă pentru următorul termen de judecată punerea în discuţie şi pronunţarea cu privire la excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către pârâte. Se va efectua o adresă către Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava pentru ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei copia statelor de plată ce o vizează pe reclamantă aferente lunilor ianuarie – septembrie 2008 şi să ne comunice care este situaţia concediilor de odihnă efectuate de reclamantă în anii 2007 şi 2008. Pune în vederea reclamantei, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să indice temeiul de drept al cererilor privind acordarea normei de hrană şi a primei de vacanţă. Amână judecarea cauzei pentru data de 02 noiembrie 2011, ora 9,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele.
Înaintează cu adresă unităţilor pârâte copia înscrisurilor depuse astăzi la dosar de reclamantă prin apărător, cu menţiunea ca până la următorul termen să-şi exprime punctul de vedere în acest sens. Prorogă discutarea excepţiilor invocate de către reclamantă prin av.Moisiuc Anca la un termen ulterior, după ce unităţile pârâte vor lua cunoştinţă şi îşi vor exprima punctul de vedere faţă de înscrisurile înaintate. Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu unităţile pârâte reclamanta având termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art.153al.1 cod procedură civilă .