F***** P***
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** D********
Recurent PârâtAdmite în parte contestaţia.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei, formulată reprezentantul pârâtei privind acordarea unui termen pentru a depune sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr.6256/120/2011, cu menţiunea irevocabilă.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei, formulată reprezentantul pârâtei privind acordarea unui termen pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare. Pune în vedere pârâtei să depună sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr.6256/120/2011 cu menţiunea irevocabilă.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei, formulată reclamant privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare şi a se lua cunoştinţă de înscrisuri şi întâmpinare.
Admite cererea formulată de reprezentantul pârâtei privind acordarea unui termen pentru a formula şi depune la dosarul cauzei întâmpinare. Pune în vedere pârâtei, prin consilier juridic să formuleze şi să depună întâmpinarea cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Se va cita reclamantul cu menţiunile prev.de art.88 alin.1 pct.5/1 Cod procedură civilă şi cu CNP.