B******* M******
InculpatB******* L****
Parte civilăÎn baza art.178 alin.1 şi 2 c.pen.cu aplicarea art.320 ind. 1 c.proc.pen. şi reţinerea art.74 lit.a c.pen. coroborat cu art.76 lit.d C.pen, condamnă pe inculpatul BM, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de: - 6 luni închisoare; În baza art.86 alin. 1 din OUG 195/2002 , cu reţinerea art.74 lit. c c.pen. şi a art.76 lit.d c.pen. condamnă inculpatul , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere , la pedeapsa de: - 6 luni închisoare; În baza art.33 lit.a c.pen şi a art.34 lit.b c.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea şi anume : - 6 luni închisoare. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei , drepturile prev.de art.64 lit.a teza a doua şi b C.pen. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 6 luni , termen de încercare.
amână pronunţarea la data de 19.09.2011, sala 114, ora 14
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2011