G**** S* S******* C******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Targsor, privind pe condamnata GROSU STEFANIA CAMELIA, în prezent aflata în Penitenciarul de Femei Targsor, in executarea pedepsei 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.204/2009, pronunţată de Tribunalul Prahova, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. In baza art 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia. In baza art.189 alin.1 C.p.p dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justitie catre Baroul Prahova a sumei in cuantum de 100 lei reprezentand onorariul aparatorului din oficiu. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public si de la comunicare pentru condamnata. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.04.2011.