A**** I**
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată coroborat cu art. 320 indice 1 CPP, art. 74 alin. 1 lit. a CP şi 76 alin. 1 lit. e CP condamnă inculpatul A**** I**, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 4 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 C.p. În baza art. 359 C.p.p. raportat la art. 83 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor a căror nerespectare vor atrage revocarea suspendării condiţionate . În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii . În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 16.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 16.12.2011.
Admite cererea de lipsă de apărare.