P******* P****
ReclamantC*** J******** D* P*****
PârâtAdmite in parte cererea formulată de reclamantul P******* P**** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** Constanţa. Obligă pârâta să recalculeze pensia reclamantului, cu luarea în considerare a sporurilor atestate în adeverinţa nr.1021/13.09.2010 eliberată de Regionala de Transport Feroviar de Călători Constanţa. – anexele nr. 01, 02., începând cu data de 01.10.2010. Obligă pârâta la plata către reclamant, a diferenţelor de drepturi de pensie rezultate din recalculare, actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective, începând cu data de 01.10.2010, până la data emiterii deciziei de recalculare. Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata drepturilor recalculate începând cu 3 ani anterior introducerii cererii – 04.05.2008 si până la data de 01.10.2010 , ca nefondată. Respinge cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 05.09.2011.
pentru pregătirea apărării