M****** Z****
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** B**************
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta MZ împotriva sentinţei civile nr. 5169/F din 02.12.2010 a Tribunalului B-ţa N pronunţată în dosar nr. 7328/112/2010 pe care o modifică în parte în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta MZ în contradictoriu cu pârâta CJP BN şi în consecinţă: Obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei privind pe reclamanta MZ cu luarea în considerare a sporurilor necuprinse în carnetul de muncă, aferente perioadei ianuarie 1992 - martie 2001, menţionate în adeverinţa nr. 1771/19.10.2010 emisă de Tribunalul B-ţa N, începând cu data de 01.09.2010. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţţei. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 14 februarie 2012.
soluţionare RIL
soluţionare RIL
RIL
ART. 242 c.PR.CIV