G******* S***
Petent CondamnatP************ G******
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatorul G******* S*** - ,deţinut în P************ G******, împotriva încheierii nr. 354/17.05.2011, pronunţată în dosarul nr 177/2011 de către Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru P************ G******. Dispune schimbarea regimului de detenţie al condamnatului G******* S*** ,urmând ca acesta să execute pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 974/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia II Penală , în regim semideschis, până la următoarea analiză a Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. În baza art. 192 alin C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat , rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu , va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.09.2011.
Amână pronunţarea la data de 13 septembrie 2011
În vederea înaintării copiei de pe fişa medicală a petentului-condamnat G******* S***
acordă termen pentru ca petentul-condamnat să-şi angajeze apărător