B***** G*******
PetentI***** B********* S**** C* N** 9******************
IntimatRespinge plângerea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 09.11.2011.
Pentru ase cita martorul indicat în procesul – verbal, respectiv Cochior Ioan, la domiciliul indicat de intimat, având în vedere cererea petentului, amână judecarea cauzei la data de 09.11.2011 ora 9 C 15.
Având în vedere proba testimonială solicitată de petent, pentru a se emite adresă către intimat cu menţiunea de a indica domiciliul martorului asistent Cochior Ioan întrucât, deşi în adresa de înaintare a întâmpinării şi a materialului probator se indică faptul că ar fi menţionat domiciliul martorului asistent Cochior Ioan, în cuprinsul întâmpinării nu există această menţiune, astfel încât, pentru termenul următor, să precizeze. De asemenea, să precizeze de ce în copia prezentată de petent a procesului – verbal nu apare numele martorului şi nici semnătura, iar pe exemplarul nr. 1 a procesului – verbal există aceste consemnări, amână judecarea cauzei la data de 07.09.2011 ora 9 C 15.
Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de intimat,amână judecarea cauzei la data de 29.06.2011 ora 9 C 15.