G**** E****
Intimat Parte vătămatăG**** G*******
Apelant InculpatM**** A** M****
Intimat Parte vătămatăS******** D* A******** A* J******** B****
Intimat Parte vătămatăG**** E**** - P*** R*********** L**** B**** M****** C*****
Intimat Parte vătămatăDecizia nr.93: În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod Procedură Penală admite apelul declarat de inculpatul G**** G******* împotriva sentinţei penale nr. 101/D/2011 din 19 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7428/110/2010, doar cu privire la cuantumul pedepsei principale, a conţinutului pedepsei accesorii precum şi a conţinutului şi duratei pedepsei complementare. Desfiinţează sub aceste aspecte sentinţa penală atacată, reţine cauza spre rejudecare şi în consecinţă. În baza art. 174- 175 lit. ,,c ,, Cod Penal condamnă pe inculpatul Grecu Gheorghe la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În baza art. 65 alin. 2 în referire la art. 175 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod Penal pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 Cod Penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a şi lit. b Cod Penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate . În baza art. 383 alin. 1 /1 cu referire la art. 350 Cod Procedură Penală menţine starea de arest a inculpatului G**** G*******. În baza art. 383 alin. 2 Cod Procedură Penală deduce în continuarea durata arestului de la 19 aprilie 2011 la zi. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariu apărător oficiu în sumă de 200 lei se va deconta din fondul M.J. către B.A. Bacău Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.
În temeiul art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a apelantului– inculpat G**** G*******, arestat în Penitenciarul Bacău. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bacău a onorariului avocat oficiu în sumă 100 lei. În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.