D**** I**
Apelant ReclamantC********* A****
Intimat Pârâtrespinge recursul ca tardiv
Constatând că este primul termen de judecată respectiv prima cerere pentru lipsă de apărare, având în vedere motivele pentru care s-a formulat această cerere, fiind îndeplinite condiţiile de art. 156 cu art.298 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază ca întemeiată cererea formulată de intimatul – pârât. Având în vedere dispoziţiile art.2821 Cod procedură civilă, recalifică calea de atac din apel în recurs, faţă de obiectul şi valoarea cauzei, urmând a se amâna cauza pentru constituirea legală a completului de judecată, urmând ca, potrivit art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, întregirea completului de judecată să se facă cu doamna judecător Anastasia Soare, aflată pe lista de permanenţă.