Dosar 74911/3/2011 din 30.11.2011

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 74911/3/2011
Data dosar:
30.11.2011
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-II-a Penală
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.08.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • există vreuna din cauzele care înlatură caracterul penal al faptei(art. 10 lit. e C.P.P.)

    În temeiul disp. art. 11 pct.2 lit.a CPP rap. la art. 10 lit.e CPP cu referire la disp. art. 48 CP achită inculpata PRUNĂ ANA MARIA pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat privitor la care s-a dispus trimiterea sa în judecată, faptă prev. de art. 174-175 lit.a,c şi d CP. Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în cauză în perioada 11.04.2011-09.05.2011. Constată că nu există constituire de parte civilă în cauză. Conform art. 192 alin. 3 CPP cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpată, prezentă la dezbateri. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.08.2013.

    Hotarare 601/2013 din 07.08.2013
  • Sedinta din data de 02.08.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 7 august 2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.08.2013
  • Sedinta din data de 30.07.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 2 august 2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2013
  • Sedinta din data de 23.07.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30 iulie 2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2013
  • Sedinta din data de 17.06.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 20.05.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei, în vederea obţinerii relaţiilor solicitate Comisiei Superioare Medico - Legală de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”,. Revenirea cu adresă către Comisia Superioară Medico - Legală de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea verificării, evaluării şi avizării din punct de vedere ştiinţific a conţinutului şi a concluziilor contradictorii ale Raportului de primă expertiză medico-legală psihiatrică A1/4122/2011, întocmit în faza de urmărire penală precum şi a Raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică A6/8305/2012 întocmit de către Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică(inclusiv completarea la Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A6/8305/2012 din 26.02.2013), efectuat în faza de cercetare judecătorească. Acordarea unui nou termen la data de 17 iunie 2013, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20 mai 2013.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2013
  • Sedinta din data de 22.04.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea obţinerii relaţiilor de la INML, faţă de contradicţiile existente în cele două rapoarte de expertiză medico-legale psihiatrice întocmite în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească. Acordă termen la data de 20 mai 2013

    Incheiere de sedinta din 22.04.2013
  • Sedinta din data de 25.03.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei, în vederea efectuării acestui supliment la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind-o pe inculpata Prună Ana-Maria. Efectuarea de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a unui supliment la Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A6/8305/12/26.02.2013, privind-o pe inculpata Prună Ana-Maria, cu următoarele obiective: • dacă datorită tulburărilor psihice constate deja prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică depus la dosar inculpata a fost lipsită de capacitatea de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori de capacitatea de a fi stăpână pe ele; • dacă în cazul în care a existat o astfel de incapacitate psihică, a fost vorba de o incapacitate totală sau parţială; • dacă respectiva incapacitate psihică a existat în momentul săvârşirii faptei, respectiv pe tot timpul cât a durat efectuarea sau omisiunea de a efectua actele prin care s-a săvârşit fapta. Amânarea cauzei si acordarea unui nou termen la data de 22.04.2013, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25.03.2013.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2013
  • Sedinta din data de 25.02.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală prihiatrică, în ceea ce o priveşte pe inculpata Prună Ana-Maria.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2013
  • Sedinta din data de 28.01.2013 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea întocmirii unui nou raport de expertiză medico-legală psihiatrică, având drept obiective: să se stabilească dacă inculpata Prună Ana Maria a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei dacă inculpata a acţionat sub imperiul unei puternice emoţii sau tulburări, produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, urmând a fi avute în vedere toate împrejurări de fapt, astfel cum rezultă din actele dosarului. Efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea restituirii dosarului de fond. În baza art. 198 alin. 4 lit. f C.p.p dispune amendarea directorului Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, cu amendă judiciară în cuantum de 1000 lei. Amânarea cauzei si acordarea unui nou termen la data de 25.02.2013, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.01.2013.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2013
  • Sedinta din data de 03.12.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea întocmirii unui nou raport de expertiză medico-legală psihiatrică, având drept obiective: să se stabilească dacă inculpata Prună Ana Maria a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei dacă inculpata a acţionat sub imperiul unei puternice emoţii sau tulburări, produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, urmând a fi avute în vedere toate împrejurări de fapt, astfel cum rezultă din actele dosarului. Totodată se va menţiona în cuprinsul adresei că la dosarul cauzei s-a depus din partea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti referatul de evaluare privind-o pe inculpata Prună Ana Maria, în cursul lunii martie 2012. Efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea restituirii dosarului de fond. Amânarea cauzei si acordarea unui nou termen la data de 28.01.2013, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 03.12.2012.

  • Sedinta din data de 05.11.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea întocmirii unui nou raport de expertiză medico-legală psihiatrică, având drept obiective: să se stabilească dacă inculpata Prună Ana Maria a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei dacă inculpata a acţionat sub imperiul unei puternice emoţii sau tulburări, produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, urmând a fi avute în vedere toate împrejurări de fapt, astfel cum rezultă din actele dosarului. Efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea restituirii dosarului de fond. Amânarea cauzei si acordarea unui nou termen la data de 03.12.2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.11.2012.

  • Sedinta din data de 08.10.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea întocmirii unui nou raport de expertiză medico-legală psihiatrică, având drept obiective: să se stabilească dacă inculpata Prună Ana Maria a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei dacă inculpata a acţionat sub imperiul unei puternice emoţii sau tulburări, produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, urmând a fi avute în vedere toate împrejurări de fapt, astfel cum rezultă din actele dosarului. Efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea restituirii dosarului de fond. Ia act de angajamentul inculpatei Prună Ana Maria de a se prezenta, în vederea internării la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Al. Obregia”. Amânarea cauzei si acordarea unui nou termen la data de 05.11.2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 08.10.2012.

  • Sedinta din data de 10.09.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea întocmirii unui nou raport de expertiză medico-legală psihiatrică, având drept obiective: să se stabilească dacă inculpata Prună Ana Maria a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei dacă inculpata a acţionat sub imperiul unei puternice emoţii sau tulburări, produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, urmând a fi avute în vedere toate împrejurări de fapt, astfel cum rezultă din actele dosarului. Încuviinţează cererea formulată de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”-Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică. Emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie Panait Sîrbu, în vederea punerii la dispoziţia Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a unei copii lizibile de pe Foaia de Observaţie, privind-o pe inculpata Prună Ana Maria Amânarea cauzei si acordarea unui nou termen la data de 08.10.2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.09.2012..

  • Sedinta din data de 31.07.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea întocmirii unui nou raport de expertiză medico-legală psihiatrică, având drept obiective: să se stabilească dacă inculpata Prună Ana Maria a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei dacă inculpata a acţionat sub imperiul unei puternice emoţii sau tulburări, produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, urmând a fi avute în vedere toate împrejurări de fapt, astfel cum rezultă din actele dosarului. Efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” în vederea întocmirii acestui nou raport de expertiză psihiatrică şi înaintarea dosarului nr. 74911/3/2011 către această instituţie, punându-i în vedere inculpatei Prună Ana Maria să se prezinte la sediul instituţiei la data şi ora la care urmează să fie programată, în vederea evaluării psihiatrice. În vederea administrării probatoriului va dispune amânarea cauzei si acordarea unui nou termen la data de 10.09.2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31.07.2012.

  • Sedinta din data de 11.06.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Respinge cererea formulată de inculpata Prună Ana Maria, prin apărător ales, privind efectuarea unui supliment de expertiză la raportul medical de necropsie prin care să se stabilească în ce măsură cordonul ombilical a fost secţionat pe cale naturală sau artificială şi cu ce tip de obiect se presupune că s-ar fi făcut acest lucru. Respinge cererea formulată de inculpata Prună Ana Maria, prin apărător ales, privind efectuarea unui raport de expertiză medico-legală asupra probelor recoltate la chiuretajul uterin din data de 07.04.2011 când au fost extrase fragmentele placentare trimise spre examinare anatomo-patologică Încuviinţează inculpatei Prună Ana Maria cererea privind efectuarea unui nou raport de expertiză psihiatrică, având drept obiective: să se stabilească dacă inculpata Prună Ana Maria a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei dacă inculpata a acţionat sub imperiul unei puternice emoţii sau tulburări, produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, urmând a fi avute în vedere toate împrejurări de fapt, astfel cum rezultă din actele dosarului. Efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” în vederea întocmirii acestui nou raport de expertiză psihiatrică şi înaintarea dosarului nr. 74911/3/2011 către această instituţie, punându-i în vedere inculpatei Prună Ana Maria să se prezinte la sediul instituţiei la data şi ora la care urmează să fie programată, în vederea evaluării psihiatrice şi totodată să achite onorariul acestei expertize, după stabilirea lui de către această instituţie. Efectuarea unei adrese către Clinica Medlife pentru a se comunica în ce dată a fost emis cardul de sănătate pe numele inculpatei Prună Ana Maria. Efectuarea unei adrese către Spitalul Universitar – Secţia Obstetrică şi Ginecologie în vederea comunicării dacă inculpata Prună Ana Maria s-a prezentat pentru efectuarea unui control de specialitate şi a unei ecografii în intervalul 15.11.2010-15.12.2010 şi ce anume s-a consemnat în legătură cu acest control. În vederea administrării probatoriului va dispune amânarea cauzei si acordă termen la data de 31.07. 2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.06.2012.

  • Sedinta din data de 14.05.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Constată imposibilitatea obiectivă de prezentare a martorei Dumitru Georgiana, în faţa instanţei de judecată, în vederea audierii. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatei, ca urmare a imposibilităţii de prezentare a martorului propus de inculpată. Citarea martorei Dumitru Georgiana, în vederea audierii, punându-i totodată în vedere inculpatei Prună Ana Maria de a depune toate diligenţele în vederea prezentării martorului propus şi încuviinţat de instanţa de judecată, cu menţiunea că este singurul termen acordat în acest sens. Constată imposibilitatea audierii martorului Duca Florea şi dispune aplicarea disp. art. 327 alin. 3 C.p.p, urmând ca instanţa de judecată să ţină cont de depoziţia acestui martor dată în faza de urmărire penală, la judecarea cauzei pe fond. Acordă termen la data de 11 iunie 2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 mai 2012.

  • Sedinta din data de 19.03.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Emiterea unui mandat de aducere pe numele martorului Duca Florea. Citarea martorei Dumitru Georgiana, în vederea audierii, În vederea administrării probatoriului dispune amânarea cauzei si acordă termen la data de 14 mai 2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 martie 2012.

  • Sedinta din data de 20.02.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Citarea în continuare a martorilor Duca Florea, Nicolae Cristina Ana-Maria şi Mitrea Elisabeta, care deşi legal citat nu s-au prezentat în faţa instanţei, în vederea audierii. Revenirea cu adresă către Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea întocmirii referatului de evaluare, luându-se act de intenţia inculpatei Prună Ana Maria de a se prezenta la sediul acestei instituţii, după terminarea şedinţei de judecată. În vederea administrării probatoriului va dispune amânarea cauzei si acordă termen la data de 19 martie 2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.02.2012.

  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 16.12.2011 la ora 08:30

    Complet: C12F
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei Prună Ana Maria, av. Alexandra Jipa,. Amână cauza si acordă termen la data de 23 ianuarie 2012, C12 F, sala 208, ora 08:30, pentru când inculpata Prună Ana Maria are termen de cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.12.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD