T**** V***** B****
ContestatorC*** D* A******** D* S******* M********
IntimatDisjunge capatul principal de cerere avind ca obiect contestatie la executare impotriva titlului executoriu nr 437/26.04.2011, somatiei nr. 437/26.04.2011 si a actelor de executare din dosarul de executare numarul 437/26.04.2011, formulata de T**** V***** B**** in contradictoriu cu C.A.S. MEHEDINTI. Dispune reinregistrarea acestuia pe rol ca dosar separat cu termen de judecata la 13.09.2011, C6 fond funciar, ora 9. Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, invocata din oficiu de catre instanta. Declină competenţa de soluţionare a capatului de cerere privind contestatie impotriva deciziei de impunere nr E.A. 307/31.12.2009, formulată de de T**** V***** B**** in contradictoriu cu C.A.S. MEHEDINTI, în favoarea Tribunalului Mehedinţi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ. Irevocabila Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 6.09.2011
Amână cauza la data de 6.09.2011 pentru când revine cu adresă către CAS Mehedinţi pentru a comunica întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii titlului executoriu nr. 437/2011,decizia de impunere nr. 307/31.12.2009 şi actele ce au stat la baza acesteia, precum şi dovada comunicării către contestator.
Amână cauza la data de 19 iulie 2011 pentru când revine cu adresă către Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi.
Admite cererea de amânare formulată de contestator. Pune în vedere contestatorului, prin citaţie, să timbreze contestaţia cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei şi timbru judiciar în valoare de 3 lei, sub sancţiunea anulării contestaţiei ca netimbrată. Emite adresă către Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi pentru a comunica dosarul de executare nr. 437/2001 şi decizia de impunere ce a stat la baza emiterii titlului executoriu nr.437/2001 şi somaţiei.