Dosar 74/787/2011 din 28.01.2011

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 74/787/2011
Data dosar:
28.01.2011
Instanta:
Judecătoria Avrig
Departament:
Sectia Generala
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 83 alin. 1 C.p., revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 79 din 04.03.2010 a Judecătoriei Horezu, rămasă definitivă la data de 19.05.2010 prin decizia penală nr. 96/A din 19.05.2010 a Tribunalului Vîlcea, şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.p., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 350 C.p.p., menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 88 alin. 1 C.p., scade din durata pedepsei rezultante de 4 ani închisoare timpul reţinerii şi al arestării preventive, începând cu data de 08.01.2011 şi până la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 346 C.p.p., ia act de renunţarea la acţiunea civilă de către partea civilă. În baza art. 139 C.p.p., respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800 lei, din care suma de 500 lei reprezintă onorariul pentru asistenţa juridică obligatorie şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Sibiu.

Flux dosar


Actualizare GRPD