P**** A******** M*****
InculpatCondamnă pe inculpatul P.A.M. la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art. 320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală introdus prin art. XVIII pct.43 din Legea nr. 202/2010. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 indice 1 Cod penal că în cazul sustragerii cu rea credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedepsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită şinând seama de partea din amendă ce a fost achitată. În baza art. 189 şi 191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul P.A.M. la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 martie 2011.
din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru 25.03.2011