V**** G* A***
InculpatV**** G* G******* S****
InculpatK**** C* C********* P***
InculpatO**** Ş* Ş*****
InculpatO**** Ş* I**** C******
Inculpat1. Condamnă pe inculpatul V.A., pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal (2 acte materiale), cu aplic. art. 320/1C.pr.pen. şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a şi c C.penal, făcând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. d C.penal, la pedeapsa de: - 1 an închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 3 ani. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 88 alin. 1 C.penal deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii de 24 ore din data de 15.03.2011. 2. Condamnă pe inculpatul V.G.S. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal (2 acte materiale), cu aplic. art. 320/1C.pr.pen. şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a şi c C.penal, făcând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. d C.penal, la pedeapsa de: - 1 an închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 3 ani. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 88 alin. 1 C.penal deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii de 24 ore din data de 15.03.2011. 3. Condamnă pe inculpatul K.C.P. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal (2 acte materiale), cu aplic. art. 320/1C.pr.pen. şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. c C.penal, făcând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. d C.penal, la pedeapsa de: - 1 an închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 3 ani. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 88 alin. 1 C.penal deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii de 24 ore din data de 15.03.2011. 4. Condamnă pe inculpatul O.Ş., pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal (2 acte materiale), cu aplic. art. 320/1C.pr.pen. şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a şi c C.penal, făcând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. d C.penal, la pedeapsa de: - 1 an închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 3 ani. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 88 alin. 1 C.penal deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii de 24 ore din data de 15.03.2011. 5. Condamnă pe inculpatul O.I.C., pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal (2 acte materiale), cu aplic. art. 320/1C.pr.pen. şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. c C.penal, făcând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. d C.penal, la pedeapsa de: - 1 an închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 3 ani. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 88 alin. 1 C.penal deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii de 24 ore din data de 15.03.2011. 6. Condamnă pe inculpatul A.A.L. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.penal, cu aplic. art. 320/1C.pr.pen. şi cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit.c C.penal, făcând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. d C.penal, la pedeapsa de: - 10 luni închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 88 alin. 1 C.penal deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii de 24 ore din data de 15.03.2011. Constată faptul că partea vătămată PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BISTRIŢA, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 17.815 lei despăgubiri civile, sumă la care vor fi obligaţi în solidar toţi inculpaţii. În temeiul art. 191 alin.1 şi 2 C.pr.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţii V.A., V.G.S., K.C.P., O.Ş. şi O.I.C. la plata sumei de câte 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care 800 lei onorar av. oficiu în faza de urmărire penală şi în faza de judecată în favoarea av. Burlă Anamaria), iar pe inculpatul A.A. L.la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care 400 lei onorar av. oficiu în faza de urmărire penală în favoarea av. Burlă Anamaria). Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpaţii şi de la comunicare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.10.2011.