A******** D****
CondamnatÎn baza art. 461 lit. c Cod de procedură penală, admite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vaslui, având ca obiect executarea de către condamnatul A******** D****, a pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin s.p. 1098 din 16.10.2010 a Judecătoriei Vaslui. Deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului A******** D****, prin s.p. 1098 din 16.10.2010 a Judecătoriei Vaslui, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 10.05.2010 la zi. În baza art. 191 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – av. Bojianu Mihai, delegaţie nr. 1944 din 02.11.2011, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 .01. 2012.
amână pronunţarea la 26 Ianuarie 2012
Se va cita condamnatul în Pnt.Baia Mare cu dispoziţie de transfer.
faţă de lipsa inculpatului aflat în stare de arest, acordă termen la 22 Decembrie 2011 pt. citarea acestuia
Admite declaraţia de abţinere formulată de grefier T.M.