T***** T*****
Recurent ReclamantP***** I***
Recurent ReclamantC****** I****
Recurent ReclamantP**** L****
Recurent ReclamantS* M******* S*
Intimat PârâtRespinge cererea. Admite cererile de intervenţie
Faţă de procedura viciată cu Ciorba Ioan
Introducerea şi citarea în cauză a administratorului judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA SPRL – FILIALA BIHOR Admite excepţia de necompetenţă funcţională a completului de judecată. Având în vedere că pe rolul Tribunalului Bihor a fost înregistrată la data de 14 iunie 2011 acţiune în anularea Hotărârii AGA nr.38/25.05.2011 sub numărul de dosar 7571/111/2011, repartizat aleatoriu completului C.09., având în vedere prevederile art.96 indice 1 (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti , conform cărora „cererile accesorii referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de acelaşi complet”, considerând prezenta cerere o cerere accesorie; Amână judecarea cauzei la data de 29.06.2011, cam.3. ora 9,00.,complet comercial C.09. Dată în camera de consiliu din data de 20.iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din data 20 iunie 2011
Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător MANOLIU CONSTANTIN. Încuviinţează abţinerea d-lui judecător MANOLIU CONSTANTIN de la soluţionarea dosarului nr.7569/111/2011, având ca ordonanţă preşedinţială, şi reţine prezenta cauză spre soluţionare de către vicepreşedintele instanţei. Nesupusă nici unei căi de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu din 17.06.2011. Pronunţată în şedinţa publică din 17.06.2011. Respinge cererea de recuzare formulată de pârâta S* M******* S* împotriva domnului judecător MANOLIU CONSTANTIN. Nesupusă nici unei căi de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu din 17.06.2011. Pronunţată în şedinţa publică din 17.06.2011.
amână cauza pe data de 20.06.2011, ora 12 cameră de consiliu, faţă de cererea de amânare formulată în cauză