T****** S**** E****
ContestatorT****** S**** E****
RecurentT****** S**** E****
ContestatorRespinge cererile de completare a dispozitivului deciziei penale nr.838/R din 14.07.2011 a Curţii de Apel şi de revocare a arestării preventive formulate de inculpatul T****** S**** E****. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva deciziei penale nr.59 din data de 28.02.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.910/280/2010. Casează, în parte, atât decizia penală atacată, cât şi sentinţa penală nr.2133 din 02.11.2010, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.910/280/2010 şi, rejudecând, înlătură achitarea inculpatului T****** S**** E****, dispusă în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap.la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală şi art.18/1 Cod penal, pentru infracţiunea prevăzută de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal. Dispune reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă de la 8 luni închisoare la 3 luni închisoare, care se execută alături de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.3254/06.07.2006 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr.552/19.06.2007 a Curţii de Apel Craiova, în total inculpatul urmând să execute 1 an şi 9 luni închisoare, în condiţiile art.57 Cod penal. Menţine, în rest, dispoziţiile hotărârilor atacate. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2578 din 01.06.2011, emis de Judecătoria Piteşti şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2011, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite contestaţia în anulare, formulată de contestatorul T****** S**** E****, împotriva deciziei penale nr.637/R din 31.05.2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.910/280/2010. Desfiinţează decizia sus menţionată şi fixează termen pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, la data de 20 septembrie 2011. Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2011, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână cauza la data de 14 iulie 2011 pentru când se citează contestatorul cu dispoziţie de transfer de la Penitenciarul Dtobeta Turnu Severin la Penitenciarul Colibaşi.