P*** S**** V*******
Recurent PetentÎn baza art. 449 alin. 1 lit. a) admite cererea de contopire formulată de petentul condamnat P*** S**** V*******, Constată că infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g) şi i) Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal pentru a cărei săvârşire petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 587/19.07.2006 pronunţată de Judecătoria Târgu Bujor în dosarul nr. 570/2006 definitivă la data de 19.01.2007 prin Decizia penală nr. 656/14.12.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi (faptă din 18.02.2005) este concurentă cu infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 şi 3 Cod penal pentru a cărei săvârşire petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) Cod penal pe o durată de 4 ani prin Sentinţa penală nr. 459/19.10.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 564/P/2006 definitivă la data de 11.06.2007 prin Decizia penală nr. 3102/11.06.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (faptă din 21.11.2005) şi cu infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. a) Cod penal pentru a cărei săvârşire petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 3 ani prin Sentinţa penală nr. 138/20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Târgu Bujor în dosarul nr. 755/2006 definitivă la data de 02.10.2007 prin Decizia penală nr. 354/A/14.09.2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi (faptă din 28.03.2006). În baza art. 36 alin. 2 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal contopeşte pedepsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 587/19.07.2006 pronunţată de Judecătoria Târgu Bujor în dosarul nr. 570/2006 definitivă la data de 19.01.2007 prin Decizia penală nr. 656/14.12.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 459/19.10.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 564/P/2006 definitivă la data de 11.06.2007 prin Decizia penală nr. 3102/11.06.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 138/20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Târgu Bujor în dosarul nr. 755/2006 definitivă la data de 02.10.2007 prin Decizia penală nr. 354/A/14.09.2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită la 11 ani închisoare, pedeapsă ce va fi executată de petent. În baza art. 35 Cod penal aplică alăturat pedepsei rezultante de 11 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) Cod penal pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 şi art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de 24 ore, aferentă zilei de 28.11.2005 şi perioada executată de la data de 29.03.2006 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 587/19.07.2006 pronunţată de Judecătoria Târgu Bujor în dosarul nr. 570/2006 definitivă la data de 19.01.2007 prin Decizia penală nr. 656/14.12.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 459/19.10.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 564/P/2006 definitivă la data de 11.06.2007 prin Decizia penală nr. 3102/11.06.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 138/20.03.2007 pronunţată de Judecătoria Târgu Bujor în dosarul nr. 755/2006 definitivă la data de 02.10.2007 prin Decizia penală nr. 354/A/14.09.2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii ca urmare a contopirii pedepselor. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.12.2011.
amână pronunţarea la data de 16.12.2012