S****** D******
ReclamantC** J***** P***** M****
Pârâtrespinge acţiunea civilă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
pentru solicitarea cererii de reexaminare în cazul în care aceasta a fost formulată.
amână cauza pentru efectuarea expertizei
pentru a se efectua expertiza
în vederea emiterii uneia drese către INEMRCM
emiterea unei adrese către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă în atenţia Comisiei de Avizare şi Control.
amana cauza la data de 05 iunie 2012, pentru probe
Amână cauza pentru a se reveni cu adresă către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
emiterea unei adrese către Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă, prin care se vor încunoştinţa dispoziţiile instanţei de a se proceda la o reexaminare a capacităţii de muncă a reclamantei, urmând să fie anexate adresele aflate la filele 11-16 şi precizat că celelalte acte se află în dosarul Casei Judeţene de Pensii Mureş care urmează să fie solicitat direct pârâtei. pune în vedere Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă să ne comunice termenul de realizare a expertizei şi data la care reclamanta urmează să se prezinte în faţa comisiei pentru investigaţii, până la următorul termen de judecată.
Admite cererea de amânare formulată de reclamantă. Acordă termen de judecată pentru a da posibilitate acesteia să studieze întâmpinarea.
pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosarul cauzei până la următorul termen de judecată copia dosarului de pensionare al reclamantei