D***** M********
ReclamantA****** N******** D* A*********** F******
PârâtA********** N******** A V******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF. Respinge acţiunea faţă de pârâta ANAF, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu ANV, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.10.2011.
Încuviinţează pentru toate părţile proba cu înscrisuri. Ia act de precizările formulate de reprezentantul Autorităţii Naţionale a Vămilor cu privire la ocuparea postului deţinut de reclamantă anterior ordinului de eliberare din funcţie. Se va emite o adresă la Autoritatea Naţională a Vămilor pentru a comunica, în copie certificată, testul scris al reclamantei D***** M********. Pune în vedere tuturor părţilor ca, în termen de 5 zile, să depună la dosarul cauzei, în copie certificată, în trei exemplare, toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauză pentru a exista posibilitatea comunicării acestora până la următorul termen de judecată. Amâna cauza şi acordă termen la data de 06.10.2011, Completul 8 Fond, ora 9.00 sala E 01, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.09.2011.
Incheiere de sedinta din 08.09.2011