C***** V*****
ReclamantC****** C******* P***** S********* D************* D* P* L**** C********* P******* M******* B********
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia nr. 9324/19.01.2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru. Obligă pâârâta să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în sumă de 176.200 lei. Constată că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 12.11.2012.
Respinge excepţia lipsei procedurii prealabile, ca fiind tardiv invocată. Cu recurs odată cu fondul. Fixează termen de judecată la data de 09.01.2012 - C 5 F CONT, cu citarea părţilor.
Fata de cererea de probe formulata de av. Ursarescu Ioan, pt. reclamant, cu privire la administrarea probei cu expertiza -expert ANEVAR, Fata de înscrisurile depuse de parata la dosar, se va emite adresa catre expertul ce a efectuat expertiza în procedura administrativa pt a preciza daca a comunicat raportul de evaluare reclamantului si sa depuna dovada comunicarii acestuia. Proroga la urmatorul termen pronuntarea cu privire la exceptia invocata di la proba solicitata de aparatorul reclamantului. TERMEN DE JUDECATA LA DATA DE 28.11.2011, C 5 F CONT.
Se va comunica reclamantului duplicatul intampinarii. Se va emite adresa pârâtei sa depune la dosar documentaţia care a stat la baze emiterii Deciziei 9324/19.01.2011, inclusiv a deciziei de numire a expertului şi expertiza efectuată. Termen de judecată la data de 31.10.2011, C 5 F CONT.