B***** P****
InculpatÎn baza art.86 alin. 2 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplic. art.3201 C.proc.pen. condamnă inculpatul B***** P****, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere suspendat. În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplic. art.3201 C.proc.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza art.33 şi art.34 C.pen. contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art.71 C.pen., instanţa interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.pen. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni stabilit potrivit art.82 C.pen. În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.359 alin.1 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate. În baza art.191 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei şi 200 lei onorariu avocat din oficiu care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Liberăţilor Cetăţeneşti Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.12.2011
Hotarare 2172/2011 din 16.12.2011Amână pronunţarea la 16 dec. 2011.
Amână pronunţarea la 14.12.2011.
Faţă de cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător, urmează a o admite în temeiul art. 6 C.proc.pen, fiind prima cerere de acest fel formulată în cauză şi în vederea garantării dreptului la apărare va amâna soluţionarea cauzei
Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul, citaţia fiind restituită cu menţiunea de a se furniza CNP-ul inculpatului pentru a putea fi identificat, va amâna soluţionarea cauzei.
Acordă termen faţă de lipsa inculpatului.