G***** A******** C*******
InculpatG***** G*** I****
InculpatB***** S****
InculpatE********** D* C****** H**********
Parte vătămatăÎn baza art. 208 alin. 1 C.p. raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., art. 37 alin. 1 lit. a C.p. şi art. 320 indice 1 alin. 7 C.p.p. Condamnă pe inculpatul GÎRBEA ALEXANDRU CRISTIAN, fiul lui Alexandru şi Mihaela, născut la data de 15.09.1988, în Dr.Tr.Severin, jud. Mehedinţi, domiciliat în com. Şimian, sat Cerneţi, jud. Mehedinţi, CNP – *********0081, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 86 ind. 4 alin. 1 C.p. raportat la art. 83 alin. 1 C.p. Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului G***** A******** C******* prin s.p. nr. 170/26.01.2011 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, definitivă prin nerecurare la data de 14.02.2011, dispune executarea în întregime a pedepsei de 3 ani închisoare alături de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi dispune ca, în final, inculpatul G***** A******** C******* să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 208 alin. 1 C.p. raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g C.p. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.p. şi art. 320 indice 1 alin. 7 C.p.p. Condamnă pe inculpatul GÎRBEA GABI IONUŢ, fiul lui Alexandru şi Mihaela, născut la data de 05.04.1991, în Dr.Tr.Severin, jud. Mehedinţi, domiciliat în com. Şimian, sat Cerneţi, jud. Mehedinţi, CNP – *********0011, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 86 ind. 4 alin. 1 C.p. raportat la art. 83 alin. 1 C.p. Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului G***** G*** I**** prin s.p. nr. 170/26.01.2011 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, definitivă prin nerecurare la data de 14.02.2011, dispune executarea în întregime a pedepsei de 3 ani închisoare alături de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi dispune ca, în final, inculpatul G***** G*** I**** să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 208 alin. 1 C.p. raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g C.p. cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 C.p.p. Condamnă pe inculpatul BULIGĂ SORIN, fiul lui Iancu şi Maria, născut la data de 09.01.1981, în Dr.Tr.Severin, jud. Mehedinţi, domiciliat în com. Şimian, sat Cerneţi, jud. Mehedinţi, CNP – *********0013, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 81-82 C.p. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului B***** S**** pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 359 alin. 1 C.p.p. Atrage atenţia inculpatului B***** S**** asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. Dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. pe durata termenului de încercare. Ia act că partea vătămată E********** D* C****** H********** nu se constituie parte civilă. Obligă pe inculpatul G***** A******** C******* la 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului Ştirbu Adrian, desemnat din oficiu conform delegaţiei nr. 1586/03.06.2011, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă pe inculpatul G***** G*** I**** la 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului Şelaru Camelia, desemnat din oficiu conform delegaţiei nr. 1585/03.06.2011, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă pe inculpatul B***** S**** la 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului Ştefan Ştefăniţă, desemnat din oficiu conform delegaţiei nr. 1584/03.06.2011, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2011, la sediul Judecătoriei Dr. Tr.Severin.
Amână cauza la 30.09.2011, la C 22 penal.
Amână cauza la 12 septembrie 2011, pentru a se solicita fişele de cazier judicar ale inculpaţilor.