R**** F*****
CondamnatIn baza art. 450 alin.1 Cod de procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Administraţia Naţională a Penitenciarelor Tg.Ocna privind pe condamnatul R**** F***** deţinut în executarea pedepsei de un an şi şase luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.610/2010 a Judecătoriei Oneşti , pentru infracţiunea prev. de art. 209 Cod penal. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.743/2010 emis de Judecătoria Oneşti atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod Penal. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 100 RON reprezentând onorariul minim pentru avocatul desemnat din oficiu Basma Valentin către Biroul de Avocaţi Bacău. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 05.01.2012.