A**** M*****
Recurent InculpatA********** A********
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** S** I*** C** N** S******
Intimat Parte civilăS********* D* A******** R********** A**** S* S******** B*******
Intimat Parte responsabilă civilmenteCondamnă inculpatul A**** M*****, la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. art.184 alin.1 şi 3 C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 ani( doi ani) şi 6 luni( şase luni), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 359 alin. 1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art.346 alin.1 C.p.p. raportat la art.14 C.p.p., art.999 C. civ., a art.49, 50, 55 din Legea nr.136/1995 şi a art. 26 alin.1 lit.a din Ordinul nr. 20/2008 emis de Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, cu sediul în Suceava, B-dul 1 Decembrie 1918, nr.21, judeţul Suceava şi, în consecinţă: Obligă asigurătorul SOCIETATEA DE ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA S.A. – SUCURSALA BOTOŞANI, cu sediul în municipiul Botoşani, str. Calea Naţională nr.56, judeţul Botoşani, să plătească acestei părţi civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava suma de 126,33 lei reprezentând valoarea consulturilor şi investigaţiilor UPU a părţii vătămate A********** A********. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă/parte vătămată A********** A********, cu domiciliul în municipiul Suceava, str. Alexandru cel Bun nr.20, bloc H 5, scara B, ap.2, judeţul Suceava, ca neîntemeiată. În temeiul art.191 alin.1 C.p.p., obligă inculpatul A**** M***** la plata sumei de 1.800 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei pentru faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat, partea vătămată şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2011.
Amână pronunţarea la data de 23.11.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.11.2011.
D I S P U N E: Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2011, ora 8.30, pentru când inculpatul şi partea civilă A********** A******** au termenul în cunoştinţă. Admite cererea formulată de unitatea asigurătoare în sensul de a se acorda un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării. Se vor cita unitatea asigurătoare SC Asigurare –Reasigurare ASTRA SA –Sucursala Botoşani şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Pune în vedere inculpatului să asigure prezenţa martorului Petrenciuc Petru la termenul viitor în vederea audierii sub sancţiunea amendării. Admite cererea formulată de petentul A**** M*****, cu domiciliul în Suceava Calea Burdujeni, nr.7, bl.82, sc. A, ap. 3 jud. Suceava . Dispune prelungirea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pentru inculpatul A**** M***** pe o perioada de 30 de zile, începând de la 19.10.2011 si pana la 17.11.2011, inclusiv. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10. 2010.
I N S T A N Ţ A Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere, părţile civile şi unitatea asigurătoare Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra SA -Sucursala Botoşani, D I S P U N E : Acordă termen de judecată la data de 19.10.2011, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Se vor cita părţile civile şi unitatea asigurătoare Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra SA -Sucursala Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.09.2011.
Constată admisă cererea de abţinere formulată de preşedintele completului C2 penal. Prezenta cauză a fost repartizată aleatoriu completului C20 Penal, cu termen la data de 21.09.2011. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.09.2011.