L**** D M*****
PetentRespinge cererea de reabilitare. Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 17.01.2011.
Acorda un nou termen de judecata pentru ca petentul sa facă demersuri cu privire la situaţia actuala a parţii civile SC „ Termoelectrica” SA Bucureşti, daca mai exista sau daca a fost preluata de o alta societate, pentru a plăti despăgubirile stabilire in sarcina sa Se citează petentul cu menţiunea de a se prezenta la instanţa cu dovada achitării despăgubirilor. Amână judecarea cauzei la 17.01.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2011
Acorda un nou termen de judecata pentru ca petentul sa facă demersuri cu privire la situaţia actuala a parţii civile SC „ Termoelectrica” SA Bucureşti, daca mai exista sau daca a fost preluata de o alta societate, pentru a plăti despăgubirile stabilire in sarcina sa Amână judecarea cauzei la 06.12.2011. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2011
Pune in vedere petentului sa efectueze verificări la Oficiul Registrului Comerţului cu privire la situaţia actuala a parţii civile SC „ Termoelectrica” SA Bucureşti, daca mai exista sau daca a fost preluata pentru a plăti despăgubirile stabilite in sarcina sa. Amână judecarea cauzei la 22.11.2011. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2011
Se emite adresa către petent sa depună la dosar înscrisurile despre care face vorbire in cerere. In baza art.291 C.p.p. se reia procedura de citare cu petentul Amână judecarea cauzei la 25.10.2011 Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2011
Se efectueaza modificari in programul informatic al instanţei in ceea ce priveşte obiectul cauzei, fiind vorba de o reabilitare. Se emite adresa la I.P.J. Arges, sa comunice fişa de cazier judiciar. In baza art.291 C.p.p. se va reia procedura de citare cu petentul, cu menţiunea de a depune la dosar înscrisurile doveditoare despre care face vorbire in cerere. Amână judecarea cauzei la 27.09.2011. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 August 2011