M****** R*****
Intimat InculpatÎn temeiul art.1608a alin.2 cod procedură penală, admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petenta – inculpată M****** R*****. Dispune scoaterea inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.84/4/17.06.2011 a Tribunalului Suceava şi punerea în libertate sub control judiciar, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Conform art.1608a alin.3 cu trimitere la art. 1602 alin.3 cod procedură penală, pe durata liberării provizorii sub control judiciar, inculpata este obligată să respecte următoarele îndatoriri impuse de lege: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Suceava, cu excepţia cazurilor când trebuie să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanţa de judecată; - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la Poliţia or. Vicovu de Sus, jud. Suceava, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea acestei instanţe; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; Conform art.1608a alin.3 cu trimitere la art. 1602 alin.31 cod procedură penală, instanţa impune inculpatei ca, pe durata liberării provizorii sub control judiciar, să respecte următoarea obligaţie: să nu se apropie de inculpaţii COTOS GHEORGHE, CÂRCIU ILIE, TUTULA ANDREI-IOAN, MAROCICO PETRU, ANGHELINA CĂTĂLIN VASILICĂ, PISARIUC IONUŢ, COTOS ILIE-PETRU, COTOS VIOREL ADRIAN, COTOS ION, COTOS ILIE, CORNEA CONSTANTIN LORIN şi HURJUI VASILE, respectiv să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect. Conform art.1608a alin.3 cu trimitere la art. 1602 alin.32 cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 16010 alin.1 lit. b cod proc. pen., privind revocarea liberării sub control judiciar, şi asupra dispoziţiilor art. 1602 alin.32 cod procedură penală, privind luarea faţă de aceasta, în caz de nerespectare cu rea – credinţă a obligaţiilor de mai sus, a măsurii arestării sale preventive, precum şi asupra dispoziţiilor art. 1603 cod procedură penală, privind modificarea sau ridicarea controlului judiciar. În temeiul art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 h de la comunicare pentru inculpata petentă arestat, prezent la dezbateri, lipsă la pronunţare şi de la pronunţare pentru D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 30.06.2011, ora 12.30.