C****** V*******
InculpatÎn temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic. art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.pen. şi a dispoz. art.74 alin.1 lit.a) rap. la art.76 alin.1 lit.e) Cod pen., condamnă pe inculpatul C****** V******* la o pedeapsă de 6 luni închisoare(fapta din data de 05.06.2011). În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. În temeiul art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu art.82 Cod penal. În baza art. 359 Cod proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, se va revoca beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei, urmând ca acesta să execute în întregime pedeapsa închisorii, ce va fi adiţionată pedepsei aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 alin.5 Cod penal, se suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art.191 alin.1 Cod proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 330 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de către stat . Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu av.Cătălinoiu Mirela, în sumă de 200 de lei, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Tulcea . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.12.2011.
amână pronunţarea cauzei.