S* E** P**** C******* S**
PetentRespinge ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta SC EPC SRL Turda, societate în insolvenţă, privind şi pe pârâta SC SCI SRL Turda, având ca obiect suspendarea sentinţei comerciale nr. 1832 din 23 martie 2011 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Cluj în dos. nr. 1220/1285/2011 până la data soluţionării recursului declarat împotriva acestei sentinţe. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de azi 10 iunie 2011.