H**** I****
ReclamantH**** I*************** L* f*** D**** I***
PârâtT****** G*** M*****
ReclamantH**** G***************** l* f*** D**** I***
PârâtAdmite în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.02.2013Admite acţiunea civilă. Dispune ieşirea din indiviziune.
Hotarare 77/2013 din 30.01.2013Amână pronunţarea la data de 30 ianuarie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2013Faţă de nota telefonică aflată la dosarul cauzei a apărătorului reclamanţilor av. Purice Marcel, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, neputându-se prezenta astăzi în şedinţă publică datorită timpului nefavorabil precum şi pentru a se înainta reclamanţilor un exemplar de pe completările la raportul de expertiză tehnică topografică, instanţa,
Faţă de obiecţiunea formulată de apărătorul reclamantelor precum şi pentru a se emite adresă către expert Gabrielescu Petruţa pentru a i se aduce la cunoştinţă să se deplasa în teren în vederea măsurării faţadei din strada Salcâmilor şi a preciza dacă este posibil accesul pe lotul nr. 1 pe această poartă,
Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantelor, instanţa
Faţă de obiecţiunile formulate de părţi prin apărători,
Faţă de cererea formulată de pârâţi prin apărători, prin care solicită acordarea unui termen în vederea studierii rapoartelor de expertiză, precum şi pentru ca pârâţii să achite diferenţă onorariu expertiză tehnică topografică în sumă de 560 lei, instanţa
Pentru a se reveni cu adresă către expert Morfi Rozalia în vederea efectuării şi înaintării raportului de expertiză tehnică privind construcţiile civile. Întrucât plicul înaintat expertei Gabrielescu Petruţa (conţinând adresa privind efectuarea expertizei tehnice topografice), s-a întors cu menţiunea „expirat termen păstrare”, precum şi a informaţiilor obţinute de instanţă potrivit căror experta Gabrielescu Petruţa este plecată de mai mult timp din mun. Tulcea, se apreciază pentru operativitate că este necesar înlocuirea expertei Gabrielescu Petruţacu un alt expert. Faţă de cererea de amânare formulată şi depusă la dosar de av. Purice Marcel apărătorul reclamantei H**** I****, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată datorită lipsei raporturilor de expertiză tehnică de la dosar; faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul pârâţilor av. Iureş Dora Andreea, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, neputându-se prezenta astăzi în şedinţă publică, din motive medicale, instanţa
Ca urmare a dezbaterilor din şedinţa publică de astăzi, instanţa apreciază că cererea pârâţilor este admisibilă, întrucât acesta este termenul la care se poate cere o altă expertiză, aşa cum este prevăzut de art. 212 alin.2 cod pr.civilă. Pe considerentele arătate mai sus, instanţa apreciază că cererea pârâţilor este admisibilă, motiv pentru care va dispune efectuarea unei expertize construcţii civile şi o expertiză topografică. La expertiza construcţii civile, stabileşte următoarele obiective: 1/ să se identifice terenul ce face obiectul contractului de întreţinere cu constituirea dreptului de uzufruct viager nr.719/25.08.2000 precum şi construcţiile de pe acest teren; 2/ să se stabilească valoarea tehnică şi de circulaţie a terenului şi construcţiilor. 3/ să se facă propuneri de lotizare după ce expertiza topografică măsoară şi stabileşte coordonatele terenului şi la propunerea de lotizare construcţia ce face obiectul dreptului de creanţă să intre în lotul reclamantelor. La expertiza topografică, stabileşte următoarele obiective: 1/ să se identifice terenul ce face obiectul contractului de întreţinere cu constituirea dreptului de uzufruct viager nr.719/25.08.2000 şi să stabilească coordonatele; 2/ să se facă propuneri de lotizare a terenului astfel încât reclamantelor H**** I**** şi Turlică Gabi-Mirela să le revină o suprafaţă de aproximativ 1547 m.p. pe care se află şi construcţia ridicată de acestea iar pârâţilor să le revină un lot de aproximativ 801 m.p.
Văzând că se impune restituirea raportul de expertiză tehnică imobiliară către expert în vederea avizări de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tulcea, instanţa
Faţă de cererea formulată de apărătorul pârâţilor, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul răspunsului la obiecţiuni, instanţa,
Legat de raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat de expert Cojoacă Horia Ioan, în conformitate cu disp. art.17 din O.G.2/2000 modif. prin Lg.208/2010, instanţa va dispune plata către expert Cojoacă Horia Ioan a onorariului provizoriu în sumă de 1000 lei, suma fiind achitată de către reclamanta H**** I**** cf. chitanţei nr.2760090/1 din 12.01.2012. Faţă de obiecţiunile formulate de pârâţi prin apărător la raportul de expertiză tehnică imobiliară, şi a se emite adresă către expert pentru a răspunde obiecţiunilor,
Faţă de lipsa raportului de expertiză tehnică imobiliară
Faţă de proba cu expertiză tehnică imobiliară solicitată în cauză
Faţă de probele cu înscrisuri, interogatoriu pentru a fi luat pârâţilor, martori, expertiză, solicitate de apărătorul reclamanţilor av. Gudu Cecilia şi probele cu înscrisuri, interogatoriu pentru a fi luat reclamanţilor, martori, solicitate de apărătorul pârâţilor av. Iureş Andreea, instanţa,
Pentru ca pârâtul să ia la cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată şi de conţinutul cererii completatoare, instanţa,
Pentru ca reclamanţii să achite diferenţă taxă judiciară de timbru în sumă de 1.101 lei precum şi faţă de cererea formulată de apărătorul reclamanţilor av. Gudu Cecilia Marilena, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar cerere completatoare la acţiunea principală, instanţa,