S********* P*********** D** I*********** P*************
ReclamantG*** S***** A******
PârâtO***** C******* - P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârâtul Grupul Şcolar Agricol Costeşti să calculeze reclamanţilor indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului 2010, în cuantum integral, nediminuată cu 25 % şi să le plătească acestora diferenţa dintre indemnizaţia efectiv încasată şi cea nediminuată, actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie la data plăţii. Obligă pe pârâtul Oraşul Costeşti, prin Primar, să vireze sumele necesare plăţii drepturilor solicitate. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 Mai 2011, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea la 31 mai 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.05.2011.
Amână pronunţarea la data de 27 mai 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 25.05.2011, pentru ca pârâţii să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la acest termen de judecată de reprezentanta reclamantului. Introducerea în cauză în calitate de reclamanţi a membrilor de sindicat menţionaţi în tabelul depus de reprezentanta reclamantului la acest termen de judecată, respectiv: Cozloche Claudia Violeta, Mureşan Georgeta Monica, Grigore Elisabeta, Mateescu Maria, Nicolae Gherghina, Sîia Violeta, Motrun Corina Violeta, David Anghel, Dumitru Nicolae, Guţă Nicolae, Mandu Dumitru, Marinescu Daniela, Grigore Maria Valeria, Vişinescu Daniela, Gheorghe Ionel Daniel, Buică Nicuşor, Nicolae Gherghina, Păsărică Ioana, Ristea Dumitra, Ungheanu Teodora, Pătru Ioana, Ilie Niculina şi Ionescu Dumitru, cărora li se vor comunica toate actele de procedură la sediul sindicatului. Pune în vedere reclamantului Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar, prin reprezentant, să depună, la dosar, copie cerere concediu pentru 2010, programarea în concediu, modalitatea de plată a indemnizaţiei de concediu pentru fiecare lună sau anticipat pentru întreaga perioadă în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii membri de sindicat şi dacă li s-au aplicat dispoziţiile Legii 118/2010 la plata indemnizaţiei de concediu. Reclamantul Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar are termen în cunoştinţă. Se citează pârâţii G*** S***** A****** şi O***** C******* - P*** P*****. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.