D******* G******* A F********* P****** A**** P***** A************ F********* P****** Ş*********
CreditorS*** C**** S***** C******** S**
DebitorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii insolvenţei debitoarei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei COLIN SELECT CONSTRUCT SRL şi radierea acesteia din registrul comerţului. Descarcă lichidatorul judiciar, în măsura prevăzută de lege, de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare în ceea ce priveşte onorariul fix aferent întregii proceduri pentru lichidatorul judiciar, în cuantum de 5000 lei plus TVA, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu dispoziţiile art.38 alin.(5) din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale art.115-118 din Hotărârea nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului de etică profesională şi disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare. Dispune notificarea sentinţei de închidere a procedurii: - DIRECTIEI GENERALE REGIONALE A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ARGES, - OFICIULUI REGISTRULUI COMERTULUI, în vederea efectuării menţiunii, - OFICIULUI DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA, în vederea notării, dacă este cazul, a închiderii procedurii, - tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Executorie. Cu recurs în 7 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.06.2021 .
Hotarare 436/2021 din 29.06.2021Amână pronunţarea la 29.06.2021. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021Prorogă dezbaterea cererii de închidere a procedurii insolvenţei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să facă dovada ieşirii din patrimoniul societă?ii a bunului mobil - auto Dacia 1307 cu serie şasiu UU1D1F719V2665391, menţionat în înscrisurile de la filele 524 şi 526 volumul 2. Amână judecarea cauzei la data de 22.06.2021, cu citarea părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2021, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 27.04.2021Acordă un nou termen pentru continuarea procedurii în cauză, sens în care pune în vedere lichidatorului judiciar să facă o analiză detaliată a situaţiei bunurilor debitoarei, respectiv cele identificate, cele valorificate, dacă mai sunt bunuri de valorificat precum şi să analizeze dacă se impune întocmirea raportului final şi a cererii de închidere a procedurii. Amână judecarea cauzei la data de 27.04.2021, cu citarea părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.03.2021, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Acordă un nou termen pentru continuarea procedurii în cauză, respectiv în vederea soluţionării dosarului asociat nr. 779/1259/2011*, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu termen de judecată la data de 11.02.2021. Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2021, cu citarea părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.11.2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.11.2020Acordă un nou termen pentru continuarea procedurii în cauză, respectiv în vederea soluţionării dosarului asociat nr. 779/1259/2011*, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 – termen de judecată: 10.09.2020. Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2020, ora 10.30, cu citarea părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.07.2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.07.2020SUSPENDAT DE DREPT PE DURATA STĂRII DE URGENŢĂ, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă.
Acordă un nou termen de continuare a procedurii la data 07.05.2020, cu citarea părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.01.2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020Acordă un nou termen de continuare a procedurii la data 16.01.2020, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.09.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Acordă un nou termen de continuare a procedurii la data 26.09.2019, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.04.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019Acordă un nou termen de continuare a procedurii la data 11.04.2019, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.09.2018., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Admite cererea . Dispune înlocuirea lichidatorilor judiciari ROMANESCU DOINIŢA şi DRĂGUŢA SORINA cu ENOIU NICOLAE. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.10.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Acordă un nou termen de continuare a procedurii la data 17.01.2019, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.09.2018., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018Amână pronunţarea la data de 11.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2018Acordă termen în camera de consiliu la data de 27.09.2018, cu citarea părţilor, în vederea punerii în discuţie a cererilor de înlocuire formulate de către lichidatorii judiciari desemnaţi în cauză, sens în care pune în vedere să convoace adunarea creditorilor pentru a pune în discuţie înlocuirea acestora Acordă un nou termen de continuare a procedurii la data 27.09.2018, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006,. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.06.2018., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018În baza disp.art.22 alin.3 din Legea nr.85/2006, aplică lichidatorilor judiciari Romanescu Doiniţa, cu sediul în Câmpulung, str.Dr.N.Falcoianu nr.8, judeţul Argeş, şi Drăguţa Sorina, cu sediul în Piteşti, str.E.Grigorescu, nr.45, judeţul Argeş, desemnaţi în prezenta cauză, câte o amendă judiciară în cuantum de 300 lei.. Acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, sens în care pune în vedere lichidatorilor judiciari să depună raport de activitate precum şi pentru a întreprinde demersuri în vederea repunerii pe rol a acestuia. Amână judecarea cauzei la 07.06.2018. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, pentru amenzile aplicate. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.03.2018., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.03.2018Acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006 şi pune în vedere lichidatorului judiciar să depună raport de activitate precum şi pentru a întreprinde demersuri în vederea repunerii pe rol a acestuia, sub sancţiunea amendării . Amână judecarea cauzei la 29.03.2018. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.01.2018., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018Acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006 şi pune în vedere lichidatorului judiciar să depună raport de activitate precum şi pentru a întreprinde demersuri în vederea repunerii pe rol a acestuia . Amână judecarea cauzei la 18.01.2018. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.09.2017., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017Acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006 şi pune în vedere lichidatorului judiciar să depună raport de activitate, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei la 28.09.2016. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.04.2016., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 13.04.2017Acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006 şi pune în vedere lichidatorului judiciar să depună raport de activitate, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei la 13.04.2016. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.12.2016., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 08.12.2016Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2016, având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 15.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş prin care s-a adoptat Memorandumul privind Justiţia, însuşirea memoriului întocmit de AFJR, UNJR, AMR, APR, privind sesizarea Avocatului Poporului, adoptarea unei forme de protest public, în perioada 19 septembrie – 30 septembrie 2016, constând în soluţionarea numai a cauzelor cu caracter urgent şi întocmirea procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, conform comunicatului dat publicităţii. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 septembrie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, sens în care pune în vedere lichidatorului judiciar să facă demersuri pentru repunerea pe rol a acestuia, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei la 29 septembrie 2016. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 mai 2016., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, suspendat până la soluţionarea dosarului penal aflat în stadiul de cercetare penală . Amână judecarea cauzei la 12 mai 2016. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2015., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, suspendat până la soluţionarea dosarului penal aflat în stadiul de cercetare penală . Amână judecarea cauzei la 12 noiembrie 2015. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 iunie 2015., la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării, în mod irevocabil, a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006 . Amână judecarea cauzei la 11 iunie 2015. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 octombrie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 30.10.2014Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de continuare a procedurii în vederea soluţionării, în mod irevocabil, a dosarului asociat, având ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006 . Amână judecarea cauzei la 30 octombrie 2014. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 mai 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.05.2014Stabileşte un nou termen de judecată la data de 29 mai 2014, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, ce are ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 6 februarie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 06.02.2014Stabileşte un nou termen de judecată la data de 6 februarie 2014, în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, ce are ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 noiembrie 2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 28.11.2013Stabileşte un nou termen de judecată la data de 28 noiembrie 2013 în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, ce are ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 septembrie 2013, la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 19.09.2013Stabileşte un nou termen de judecată în vederea continuării procedurii la data de 19 septembrie 2013 în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, ce are ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar. Cu recurs odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 30.05.2013Stabileşte un nou termen de judecată în vederea continuării procedurii la data de 30 05 2013 în vederea soluţionării în mod irevocabil a dosarului asociat, ce are ca obiect atragerea răspunderii personale, în baza disp. art. 138 din legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar. Cu recurs odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 21.02.2013Stabileşte un nou termen de judecată în vederea continuării procedurii la data de 21 02 2013. Având în vedere complexitatea cauzei desemnează un al doilea lichidator judiciar, respectiv Cabinet individual de insolvenţă Drăguţa Sorina, care este prezentă în sală la acest termen de judecată şi ia termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2013, la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 24.01.2013Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată, în vederea soluţionării irevocabile a acţiunii de antrenare a răspunderii personale a administratorului societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la data de 24.01.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată, pentru a da posibilitatea acestuia să formuleze acţiune în răspundere în conformitate cu disp.art.138 din Legea 85/2006. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Mai 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Acordă un nou termen de judecată, pentru ca lichidatorul judiciar să convoace adunarea creditorilor şi să pună în discuţia acestora închiderea procedurii insolvenţei şi pentru a întocmi raport de închidere a procedurii. Amână judecarea cauzei la data de 31.05.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Aprilie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Admite cerere lichidatorului judiciar şi va acorda un nou termen de judecată, pentru a da posibilitatea acestuia să depună la dosar dovada publicării prin BPI a tabelului preliminar al creanţelor, tabelul definitiv al creanţelor reţinute în sarcina debitoarei şi propunerea privind închiderea procedurii insolvenţei Amână judecarea cauzei la data de 05.04.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2012.
În baza art.54 alin.5 raportat la art.107 alin.1 lit.D din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, Aprobă concluziile raportului întocmit de administratorul judiciar ROMANESCU DOINIŢA, şi dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei S.C COLIN SELECT CONSTRUCT S.R.L, creditor fiind DGFP ARGEŞ. În temeiul art.107 alin.2 din Legea 85/2006 confirmă în calitate de lichidator judiciar pe ROMANESCU DOINIŢA cu o retribuţie de 1000 lei lunar, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din Lege. În temeiul art.107 alin.2 din lege dispune dizolvarea societăţii debitoare. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 15.12.2011. Dispune predarea în termen de 10 zile de la data pronunţării prezentei sentinţe a listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii. Dispune notificarea intrării în faliment în procedură simplificată a debitoarei S.C COLIN SELECT CONSTRUCT S.R.L, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunilor şi publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.113-115 din Legea 85/2006, dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Termen pentru continuarea procedurii la 26.01.2012. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.11.2011.
Amână pronunţarea la data de 30.11.2011.
Amână pronunţarea la data de 24.11.2011.
Admite cererea formulată de creditoarea DGFP ARGEŞ, pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă, împotriva debitorului SC.COLIN SELECT CONSTRUCT SRL. În temeiul art.33 alin.6 raportat la art.1 alin.1 din Legea privind procedura insolvenţei, Deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului SC.COLIN SELECT CONSTRUCT SRL. În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe ROMANESCU DOINIŢA, pentru care stabileşte o retribuţie lunară de 1000 lei, la care se adaugă TVA şi care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege. Pune în vedere debitorului obligaţia prevăzută de art.44 din lege, iar administratorului judiciar obligaţia prevăzută de art.45 din lege. Menţine dreptul de administrare al debitorului numai împreună cu administratorul judiciar. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat al debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la 13.12.2011.Cererile vor cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul acestuia, suma datorată şi temeiul cranţei şi vor fi însoţite de documente justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii şi de dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 120 lei şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 03.01.2012. Pune în vedere lichidatorului judiciar să trimită spre publicare la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă tabelul preliminar al creanţelor şi să depună la dosar dovada publicării lui. Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, ce vor fi depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a acestui tabel, însoţite de dovada achitării taxei de timbru în sumă de 120 lei şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiilor şi pentru definitivarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 26.01.2012. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 09.01.2012 ora 12,00, şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi raportul prevăzut de art.54 din Lege la data 17.11.2011 şi rapoarte de activitate cu 5 zile înaintea termenelor de continuare a procedurii. Administratorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art.59 din lege până cel târziu la data de 08.12.2011, arătând dacă există posibilitatea de redresare în baza unui plan de reorganizare, sau va formula propunerea privind intrarea în faliment a debitorului în procedura generală. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar. Termen la 17.11.2011 pentru continuarea procedurii. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.10.2011.
Amână pronunţarea la data de 27.10.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2011, pentru a se emite adresă către ORC Argeş, în sensul de a comunica relaţii privind situaţia juridică a debitoarei şi datele de identificare ale acesteia. Se citează părţile conform disp.art.85 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.