I************ J******* D* P****** S******
ReclamantS****** V*****
PârâtAdmite cererea de înlocuire a amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 1000lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal seria AZ nr. 1048634 din data de 07.12.2008 întocmit de I.P.J. Suceava cu sancţiunea prestării a 30 (treizeci) ore de activitate în folosul comunităţii. Contravenientul va fi folosită la activităţi de întreţinere, curăţenie şi igienizare pe raza com. Ilişeşti, jud. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2012.
Se va efectua adresă către Primăria comunei Ilişeşti pentru a preciza dacă amenda de 1000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria AZ nr. 1048634 încheiat la data de 07.12.2008, a fost achitată ca urmare a retragerii unei sume de bani din contul intimatului. Totodată, se va solicita să precizeze care sunt domeniile de activitate stabilite de Consiliul Local pentru prestarea de activităţi în folosul comunităţii de către contravenienţi. Amână cauza la data de 17 ianuarie 2012, pentru când se va repeta procedura de citare cu petentul.