M**** D* V*****
CondamnatAdmite contestaţia la executare formulată de condamnatul MV. În baza art. 461 alin. 1 lit. d C.pr.pen., art. 88 C.pen. şi art. 18 din Legea nr. 302/2004 deduce din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată contestatorului prin sentinţa penală nr. 25/01.02.2010 a Judecătoriei Cîmpulung, definitivă prin neapelare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin 1, art. 209 alin.1 lit.a,g şi i C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 75 lit. c C.pen. în condiţiile art. 37 lit.b C.pen. perioada arestului provizoriu în vederea extrădării executat pe teritoriul statului Italia începând cu data de 28.10.2010 şi până la data de 21.12.2010 inclusiv. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia iar onorariul în cuantum de 100 lei pentru avocatul desemnat din oficiu va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 29 Iunie 2011.
Se emite adresă către Biroul Naţional Interpol pentru a se preciza dacă petentul a fost arestat pe teritoriul statului italian în baza mandatului european de arestare nr. 45/1295/2010 emis în dosarul nr. 1295/2009 al Judecătoriei Cîmpulung, în caz afirmativ la ce dată a fost arestat şi când a fost predat autorităţilor române. Se emite adresă către Judecătoria Cîmpulung pentru a se preciza dacă petentul a fost arestat pe teritoriul statului italian în baza mandatului european de arestare nr. 45/1295/2010 emis în dosarul nr. 1295/2009 al Judecătoriei Cîmpulung, în caz afirmativ la ce dată a fost arestat şi când a fost predat autorităţilor române. În temeiul art. 177 alin 6 şi art.291 alin 8 C. pr. pen se citează petentul la Penitenciarul Spital Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 29.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2011.
Se emite adresă către Ministerul Justitiei–Directia Drept International si Tratate pentru a se preciza dacă petentul a fost arestat pe teritoriul statului italian în baza mandatului european de arestare nr. 45/1295/2010 emis în dosarul nr. 1295/2009 al Judecătoriei Cîmpulung, în caz afirmativ la ce dată a fost arestat şi când a fost predat autorităţilor române. În temeiul art. 177 alin 6 şi art.291 alin 8 C. pr. pen se citează petentul la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 08.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2011.