V**** C*******
Recurent InculpatS*** C********** D****** S*****
Recurent Parte civilăAdmite recursul dclarat de inculpat. Casează sentinţa sub aspectul modalităţii de executare şi, rejudecând. Înlătură disp.prev.de art.86/1,86/3 alin.1, 86/2, 86/4 C.p., reţinute faţă de inculpat. În baza art.81 C.pen., disp.suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit potrivit art.82 C.pen., cu aplic.art.83 C.pen. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge, ca nefondat recursul p.civile, cu 20 lei ch.judiciare statului. Definitivă. Pron. în şedinţă publică.
Pentru citarea părţii civile cu menţiunea de a depune motivele de recurs.
la cererea apărătorului inculpatului pentru a pregăti apărarea.
pentru a se cita partea civilă la ambele adrese precizate în cererea de recurs şi a fi depuse motivele de recurs.
Pentru repetareaprocedurii decitare cu partea civilă cumenţiunea de a depunemotivele de recurs.