P**** G** L****** z** "********
InculpatL******** I****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul Preda Leonard zis „Armando” pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” cu aplicarea stării legale de reducere a pedepsei, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (e) C.pen. cu aplicarea art. 3201 , art. 74 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d, la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 7 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1), (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. ------ În temeiul art. 3201 alin. 5 coroborat cu art. 38 C.proc.pen. dispun disjungerea cauzei privind acţiunea civilă pentru inculpatul Preda Leonard zis „Armando” asupra căruia instanţa s-a pronunţat, în acţiunea penală, prin prezenta. În temeiul art. 99 alin. 4 ROI dispun înregistrarea unui nou dosar, cu respectarea principiului continuităţii, şi acord termen de judecată, manual, în completul de judecată Pa. 3 la data de 16.09.2011. Dosarul de urmărire penală nr. 4401/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani din prezentul dosar se va detaşa şi va fi ataşat dosarului nou creat. La prezentul dosar va fi ataşată numai copia rechizitoriului din 17.01.2011. ---- În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul Covrig Dănuţ să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 625 lei, din care suma de 200 lei onorariu av. Lupaşcu Simona, deleg. nr. 205/2011, de la cercetarea judecătorească, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 23.05.2011 - ORA 08,30.
PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.
ALTE CAUZE
AMÂNĂ CAUZA PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.