S********* P***** C********
PetentP******* C****** M********* - S***** N******
Recurent PârâtS********* P***** C******** P***** T**** C*******
Intimat ReclamantS********* P***** C******** P***** N*** M******
Intimat ReclamantS********* P***** C******** P***** S********* M****
Intimat ReclamantAdmite acţiunea. Obligă pe pârât să plătească reclamanţilor diferenţa dintre salariul ce trebuia să le fie acordat potrivit Legii 330/2009 şi cel încasat efectiv ( stabilit în baza Legii 118/2010 şi Legii 285/2010), pentru perioada iulie - 31.12.2010 şi în continuare, sume actualizate cu indicele inflaţiei până la data plăţii efective. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 15 aprilie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviintează cererea formulată de reprezentantul reclamantului de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării- comunicată la acest termen şi a depune la dosar statul de plată pentru luna iunie 2010. Se citează pârâtul potrivit dispoz. art. 85 c.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 15 aprilie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.