P*** T***
InculpatP******* I**
InculpatV********* A*******
Recurent Parte civilăAdmite cererea petentului Vlădutescu Antonică, de investire cu formulă executorie a deciziei penale nr. 1956/18/11/2011 pronuntată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 790/230/2011. Irevocabilă.Pronuntată în sedinta publică, azi, 04 Mai 2012.
I) În temeiul art. 216 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 320 ind. 1 din Codul de procedură penală, Condamnă pe inculpatul P*** T***, la pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi o lună, calculat potrivit art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. II) În temeiul art. 216 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 320 ind. 1 din Codul de procedură penală, Condamnă pe inculpatul P******* I**, la pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi o lună, calculat potrivit art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 16 indice 1 alin. 3 teza a I – a din Codul de procedură penală raportate la art. 346 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 998 şi art. 999, ambele din Codul civil, Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă V********* A*******, Obligă în solidar inculpaţii P*** T*** şi P******* I** la plata echivalentului în lei al sumei de 600 euro, la cursul de schimb valutar euro – lei al B.N.R. la data plăţii efective, sumă datorată cu titlu de despăgubiri către partea civilă V********* A*******, domiciliat în oraşul Filiaşi, str. Siretului, nr. 8, judeţul Dolj. În baza art. 191 alin 2 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul P*** T*** la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar pe inculpatul P******* I** la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2011.
Amână pronunţarea cauzei la data de 12 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 septembrie 2011.
În vederea repetării adreselor privind cazierul judiciar al inculpaţilor, se va amâna cauza.
În vederea emiterii cazierelor judiciare pentru inculpaţi, se va amâna cauza.