P*** P****
Parte vătămatăP*** L******
Parte vătămatăC******** G*******
IntimatI****** M****
Recurent InculpatÎn temeiul art. 260 alin.(1) , al. (4 ) C.p, cu aplicarea art.74 alin.(1) lit.a) C.penal raportat la art.76 alin.(1) lit.d) C.penal, Condamnă inculpatul I****** M****, fiul lui Constantin şi Elena, născut la 11.09.1951 în com. Izvoarele, jud.Olt, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, str. Crişan, nr. 45, bl. V1, sc. 1, ap. 12, jud.Mehedinţi, cetăţenie română, studii superioare, , expert judiciar, fără antecedente penale, CNP *********0578, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În temeiul art.71 alin.(1) C.penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.(1) lit.a) teza a II-a şi lit.b) C.penal. În temeiul art.81-82 C.penal, Suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 2 ani si 3 luni. În temeiul art.71 alin.(5) C.penal, Suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.(1) lit.a) teza a II-a şi lit.b) C.penal, pe durata termenului de încercare. În temeiul art.359 C.p.p, Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art. 191 alin.(1) C.p.p. obligă inculpatul la 200 de lei cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 193 C.p.p. obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei 700 de lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2012.
Amână pronunţarea la 16.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.11.2012 la sediul Judecătoriei Orşova.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de av. Stoian G.
Se va cita p.văt. P*** P**** cu menţiunea de a achita 250 lei diferenţa onorariu expert şi de a depune originalele tuturor chitanţelor.
Se vor cita părţile vătămate cu menţiunea de a achita suplimentul de onorariu expert de 250 lei şi de a depune originalele chitanţelor.
Se vor emite adrese către expert şi Bir.Expertize.
Acordă termen la 29.06.2012.
Se va întocmi adresă la expert.
Se va reveni la adresa către Bir.Exp.Dolj.
Se va reveni la adresa către Bir.exp.
Se va întocmi adresă la Bir.Exp.Dolj
Se va cita martorul Paulov Egard.
Amână cauza la 02.03.2012, la completul C7.
Se vor cita martorii.
Admite cererea. Trimite cauza în vederea repartizării aleatorie conf. art. 98 alin.3 R.O.I.Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.02.2012.
Încuviinţează cererea de amânare.
Acordă termen la 03.02.2012, la completul C5.
Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Ungureanu Ion Cristinel în dosarul penal nr. 798/274/2011. Trimite cauza în vederea repartizării aleatorii conform art. 98 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.01.2012.
În temeiul art.278 ind 1 alin.(8) lit.c) C.p.penală, Admite plângerea în parte. Desfiinţează în parte rezoluţia nr.85/P/2009 din 03.05.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, sub aspectul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului I****** M**** pentru infracţiunea prevăzută de art.260 alin.(4) C.penal, şi menţine celelalte dispoziţii ale rezoluţiei. Pune în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul I****** M**** şi reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.(4) C.penal. Fixează termen de judecată la 13.01.2012, pentru care se vor cita inculpatul şi părţile vătămate P*** P**** şi P*** L******. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 23.12.2011.
Respinge cererea de amânare formulată de av. Stoian Gheorghiţa. Se va cita intimatul I****** M****.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de av. Năvligu ionel.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de av.Stoian Gheorghiţa.
Se vor cita intimaţii.
Încuviinţează cererea de amânare a petenţilor. Se vor cita părţile.